1 referat.ro

download referat

1. Noţiunea de răspundere juridică: Definirea răspunderii juridice – este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate. Noţiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile vieţii sociale. Răspunderea poate să fie de natură: politică, morală, juridică, religioasă, etc.; şi are un caracter corelativ, respectiv politic, moral, juridic, religios ş.a.m.d. Prin declanşarea răspunderii şi suportarea consecinţelor decurgând din ea se restabileşte ordinea de drept încălcată. Legislaţia si jurisdicţia nu definesc noţiunea de răspundere juridică, legiuitorul fixând doar condiţiile în prezenţa cărora o persoană poate fi trasă la răspundere, respectiv principiile răspunderii, natura şi întinderea sancţiunilor susceptibile de aplicare şi limitele în care operează. Situaţia este similară şi în practica judiciară, care nu dă o definiţie a răspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însă practica şi-a adus o valoroasă contribuţie la explicarea şi lămurirea condiţiilor şi formelor răspunderii juridice. Sensul frecvent atribuit noţiunii de răspundere este acela de obligaţie de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, de către autorul faptei contrare normei şi care poartă totdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite. După unii autori, răspunderea civilă constituie obligaţia de reparare a prejudiciului, iar răspunderea penală este obligaţia de a suporta şi executa pedeapsa. Definind astfel răspunderea, respectiv identificând-o cu sancţiunea, se restrânge sfera răspunderii. O altă opinie apreciază că răspunderea juridică are loc doar în cazul încălcării unor norme juridice şi este urmată de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzătoare gradului de pericol social al faptei savârsite. Se defineşte astfel răspunderea juridică ca fiind o situaţie juridica specifică constrângerii de stat atrasă de încălcarea sau nerespectarea normelor juridice în vigoare. Având în vedere necesitatea răspunderii juridice ca un raport juridic de constrângere care se naşte ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către persoana fizică sau juridică se poate considera că răspunderea juridică este complexul de drepturi şi obligaţii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept. 2. Condiţiile răspunderii juridice: A) Fapta (conduita) ilicită Ea constă în săvârşirea unei anumite fapte rezultând dintr-o conduită neconformă cu legea sau ilicită a subiectului de drept. Faptul juridic ilicit presupune o conduită sau o atitudine manifestă contrară regulilor de drept şi care a încălcat norma prescrisă perturbând desfăşurarea normală a relaţiilor sociale. Noţiunea de conduită este atitudinea rezultată din voinţa şi conştiinţa obiectivată a omului. Un fapt devine ilicit numai atunci când conduita încalcă normele de drept, obiectul ilicitului juridic constituindu-l tocmai această încălcare. Fapta se compune din: Acţiunea reprezintă atitudinea activă a autorului faptei ilicite sancţionată pentru că s-a materializat într-o conduită interzisă de normele prohibitive. Normele juridice nu pot enumera exhaustiv sau limitativ toate acţiunile interzise deoarece este o imposibilitate teoretică şi practică, însă stabilesc expres doar ceea ce este interzis şi implicit sancţionând orice faptă sau acţiunea care le încalcă. Inacţiunea constă dintr-un fapt negativ, o conduită de abţinere sau de omisiune de la acţiunea prescrisă subiectului obligat să o săvârşească. Conduita ilicită constă - în acest caz - din însăşi atitudinea de abţinere, autorul faptei fiind sancţionat nu pentru starea de pasivitate ci pentru lipsa acţiunii la care era obligat prin norma onerativă, adică nerealizarea sau neîndeplinirea îndatoririi rezultate din lege şi/sau din actul juridic individual. B) Rezultatul faptei ilicite îl reprezintă efectul sau consecinţa care decurge din săvârşirea ei sau din conduita avută. În funcţie de felul şi natura faptei efectele produse pot fi materiale, reprezentând transformări în lumea materială (decesul şi vătămarea persoanei fizice, degradarea sau distrugerea unui bun) dintre care unele sunt susceptibile şi de evaluare precuniară, iar altele pot fi efecte nemateriale (atingerea adusă onoarei şi demnităţii unei persoane, neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi educare a minorilor de către părinţi etc.) Rezultatul, mai ales în cazul faptelor materiale (licite, dar mai ales ilicite), are o importanţă deosebită constituind elementul doveditor al producerii faptului ilicit întrucât el este cunoscut primul, iar apoi, pornindu-se de la el, se ajunge la stabilirea săvârşirii faptei. De aceea, în unele forme ale ilicitului penal sau civil lipsa rezultatului material poate echivala cu inexistenţa faptei sau cu existenţa tentativei, chiar dacă a fost săvârşită o anumită activitate tipică. C) Raportul sau legătura cauzală dintre fapta ilicită şi rezultatul dăunător In toate cazurile în care pentru existenţa încălcării ordinii de drept legea mai stabileşte, pe lângă săvârşirea acţiunii sau inacţiunii şi producerea consecinţelor ilicite pentru declanşarea răspunderii juridice, organului de aplicare a dreptului îi revine întotdeauna şi sarcina determinării existenţei sau inexistenţei raportului de cauzalitate adică a legăturii dintre faptul săvârşit şi rezultatul produs. Cauzalitatea reprezintă un ansamblu de fenomene legate astfel între ele încât existenţa unui fenomen este determinată sau condiţionată de producerea unui alt fenomen. Fenomenul care determină existenţa unui alt fenomen se numeşte cauză, iar fenomenul astfel determinat sau produs se numeşte efect. In raport cu efectul, cauza este primordială, independentă şi obiectivă, în timp ce efectul este dependent secundar şi derivat întrucât izvorul său rezidă în cauză. Legătura dintre cauză şi efect este denumită cauzalitate sau raport de cauzalitate ("nexum cauzal"). D) Subiectul răspunderii juridice Subiecţii răspunderii juridice sunt: Persoana fizică - poartă răspunderea faptei sale dacă are responsabilitate juridică. Capacitatea de a răspunde exprimă aptitudinea de a da seamă pentru fapta ilicită săvârşită şi de a suporta toate consecinţele juridice decurgând din ea. Capacitatea de a răspunde este o formă specifică a capacităţii juridice şi nu se confundă cu o anumită capacitate determinată dintr-o ramură de drept.