1 referat.ro

download referat

2006 I Noţiunea de raport juridic (conceptul raportului juridic): Normele juridice au rol modelator asupra conduitei umane. Simplele fapte ale indivizilor fără ca acestea să fie ocrotite legal, nu au semnificaţie din punct de vedere juridic, relaţiile dintre oameni devenind relaţii juridice numai condiţionat de reglementarea lor normativă. Neavând un scop în sine, dreptul are ca finalitate coordonarea şi influenţarea conduitei umane în sensul interesului general. Normele juridice prevăd doar anumite posibilităţi, ipoteze, situaţii generice care pentru a deveni realitate trebuie să se concretizeze în raporturi juridice între subiecţi determinaţi, individualizaţi, prin care aceştia urmăresc realizarea unor interese proprii: îndestularea unor trebuinţe, coexistenţa alături de alţi indivizi, cooperarea lor etc. Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni. Cele mai importante precizări, ar fii cele legate de faptul că orice raport juridic, aceasta trebuie reglementată de o normă juridică. Orice raport juridic este o relaţie socială dar nu orice relaţie socială este un raport juridic. Sunt relaţii politice, religioase, de prietenie etc., care nu sunt reglementate juridic. Cea mai simplă definiţie a raporturilor juridice este aceea potrivit căreia, raportul juridic este o relaţie socială reglementată de o normă juridică. Particularităţile specifice ale raporturilor juridice sunt: civile, penale, administrative. O definire mai complexă a raporturilor juridice este ca o categorie a raporturilor sociale reglementate prin norme juridice a căror formare, modificare şi desfiinţare se produce, de regulă, prin intervenţia unui fapt juridic şi în cadrul cărora părţile apar ca titulare de drepturi şi obligaţii a căror realizare este asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. II Premisele sau condiţiile raporturilor juridice: Pentru ca raportul juridic sa se nască (existe) şi să se desfăşoare trebuie să aibă anumite condiţii obligatorii, acestea fiind: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Norma juridică reprezintă condiţia fundamentală a naşterii unui raport juridic, este cea care determină apariţia acestuia. Norma juridică are o contribuţie decisivă la prefigurarea raportului juridic, întrucât ea este cea care determină conţinutul acestuia. Norma juridică nu poate fi aplicată decât în şi prin raporturi juridice, motiv pentru care, de cele mai multe ori, raporturile juridice sau fost calificate ca norme juridice în acţiune. În mod normal, norma precede raportul juridic. Cum bine s-a remarcat în literatura juridică există norme juridice a căror realizare nu implică apariţia de raporturi juridice, cum este cazul normelor prohibitive. Acestea generează raporturi juridice doar atunci când sunt încălcate prescripţiile lor. Respectarea normelor privitoare la libertatea de asociere, a dreptului la viaţa intimă, familiară şi privată, a libertăţii de exprimare, a dreptului la informaţie, la învăţătură etc. – se realizează fără producerea unor raporturi juridice. Raporturile juridice iau însă naştere atunci când normele juridice sunt încălcate. III Trăsăturile raporturilor juridice şi definiţia acestora: 1) Caracterul social al raporturilor juridice În orice ramură a dreptului raportul juridic are un caracter social, în sensul că se stabileşte de fiecare dată numai între oameni. Faptul că prin reglementarea sa juridică relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa socială, iar apoi faptul că norma de drept se adresează numai indivizilor, conduitei acestora în calitatea lor de fiinţe social, dotate cu raţiune. Din punct de vedere al subiecţilor raporturilor juridice, aceste relaţii sociale se pot stabili între subiecţi individuali sau între persoane juridice. 2) Caracterul voliţional al raportului juridic El se referă la faptul că, întotdeauna el este un raport de voinţă. Faptul că raportul juridic este un raport voliţional pe de o parte, împrejurarea că el este guvernat de voinţa statală exprimată în norme juridice, iar pe de altă parte, de voinţa subiecţilor participanţi la acest raport juridic. Caracterul dublu voliţional al raporturilor juridice nu trebuie a fi confundat cu caracterul bilateral sau contractual al unor categorii de raporturi juridice concrete, în care apar părţi cu interese contrare. Corelaţia care se stabileşte între voinţa generală şi cea individuală prezintă particularităţi specifice raportate la ramura de drept în care acestea fiinţează. 3) Raportul juridic este un raport valoric Prin el îşi găsesc concretizarea valorile esenţiale ale societăţii care l-a generat. În conţinutul raporturilor juridice descifrăm valorile ocrotite de legiuitor: viaţa şi sănătatea individului, proprietatea, inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei, alte libertăţii şi drepturi fundamentale ale omului, ş.a.m.d. 4) Raportul juridic este un raport de suprastructură Raportul de suprastructură este prezent în toate domeniile vieţii economice, politice ,administrative, de familie etc. Raporturile juridice intră în compoziţia suprastructurii juridice şi influenţează şi sunt la rândul lor influenţate, de celelalte categorii de raporturi sociale (materiale sau ideologice). Raporturile juridice pot influenţa dezvoltarea socială în măsura în care reglementarea normativă corespunde realităţilor sociale şi totodată ele pot deveni o frână atunci când, sunt în dezacord de conţinut cu acestea. Raporturile juridice au un caracter ideologic (nematerial) întrucât trec prin conştiinţa indivizilor, depind de voinţa acestora; aparţinând conţinutului de idee al suprastructurii sociale. 5) Raportul juridic este o categorie istorică Pe durata istoriei adică in fiecare epoca istorică sau generat raporturi juridice proprii, cu o fizionomie distinctă, atât în ceea ce privesc subiecţii, drepturile şi obligaţiile acestor cât şi faptele evaluate din punct de vedere juridic. În dreptul roman, sclavul era considerat din punct de vedere juridic ca şi un lucru, un bun, stăpânul putând dispune de acesta; adică putea fii vândut, ucis. Ei neavând dreptul să întemeieze o familie, să apeleze la justiţie, ori să dobândească averi. În epoca feudală, nobilimea avea drepturi mai limitate asupra ţăranilor iobagi, nemaiavând drept de viaţă şi de moarte asupra lor, dar îşi păstrau suficiente prerogative asupra acestora. În dreptul burghez în schimb – prevedea egalitatea în faţa legii, principiul autonomiei de voinţă, etc. Fiecare etapă istorică este caracterizată de un anumit tip de raporturi juridic. În concluzie caracteristicile raporturilor juridice sunt raporturi sociale, voliţionale, istorice, reglementate de norme juridice. Subiecţii au un caracter de titulari de drepturi şi obligaţii. IV Structura sau elementele raporturilor juridice: Raporturile juridice sunt alcătuite structural, şi anume: din subiecte, conţinut şi obiect. 1) Subiectele raporturilor juridice A) Noţiuni generale Din raportul juridic reiese un caracter social al acestuia, din care subiectele lui pot fi oamenii luaţi fie individual, fie organizat. Prin subiect de drept înţelegem titularul unui drept, iar prin personalitate juridică, aptitudinea persoanei, recunoscută de dreptul obiectiv, de a fi titular de activ sau pasiv de drepturi. In sensul juridic prin persoană este desemnată orice entitate ce poate avea drepturi, ori care îşi poate asuma obligaţii sau funcţiuni juridice. Cel puţin două persoane pot fi subiecţii existenţei unui raport juridic; el pot fii persoane fizice sau juridice. Ele mai pot fii titulari de drepturi şi obligaţii B) Clasificarea subiectelor de drept Subiectele raporturilor juridice (fie ele individuale sau colective) se clasifică după: - după natura conţinutului - deosebim subiectul activ (creditorul) şi subiectul pasiv (debitorul). În dreptul civil sunt titularul dreptului şi titularul obligaţiei. În dreptul penal subiectul activ se numeşte: făptuitor, învinuit, inculpat sau condamnat ; iar subiectul pasiv se numeşte: parte vătămată, parte civilă, victimă etc. - după numărul subiectelor – în funcţie de raportul juridic creat se distinge subiectul unic şi colectiv. - după prezenţa condiţiilor necesare – pentru realizarea unui anumit tip de raporturi juridice, subiecţii pot fi clasificaţi (militar, funcţionar, persoană fizică, gestionar) şi subiecte necalificate. a) Subiectul individual de drept Persoana fizică - ea trebuie să aibă capacitate juridică (capacitatea juridică este aptitudinea generală şi abstractă de a participa la un raport juridic; având anumite drepturi şi obligaţii). Capacitatea judiciară este generală (este aptitudinea cetăţenilor de a avea drepturi şi obligaţii juridice)şi specială (reprezintă posibilitatea unor persoane de a intra în anumite raporturi juridice, ca urmare a unei calităţi pe care o au acestea). În general capacitatea juridică este unică. Capacitatea de folosinţă – se înţelege capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii; ea începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moarte ei. Capacitatea de exerciţiu – este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice. Însă capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte odată cu împlinirea vârstei de 18 ani (persoana devine majoră). Până la 14 ani minorul şi cel pus sub interdicţie nu are capacitate de exerciţiu; După împlinirea vârstei de 14 ani minorul se bucură de capacitate de exerciţiu restrânsă; Minorul înainte de îndeplinirea vârstei de 14 ani conform dreptului penal nu răspunde penal; între 14 – 16 ani îi va fi atenuată răspunderea penală; dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernământ; după ce a împlinit 16 ani, legiuitorul a instituit prezumţia relativă că acesta a acţionat cu discernământ. Starea civilă – este mijlocul de identificare a unei persoane realizată prin indicarea unor calităţi personale cum ar fi: căsătorie, adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv, recăsătorit, rudă, afin, etc. b) Subiectele colective Raporturile juridice se constituie nu numai prin participarea persoanelor fizice ci şi a unor subiecte colective, din această categorie de subiecte de drept fac parte: statul, organele de stat şi persoanele juridice. Statul ca subiect de drept – statul dobândeşte calitatea de subiect al raporturilor juridice în doua categorii de raporturi: interne şi de drept internaţional. Statul prin articolul 25 din Decretul numărul 31/1954 este enumerat în categoria persoanelor juridice. În raporturile de drept internaţional el este principalul subiect de drept, calitate dobândită în virtutea situaţiei de entitate politică suverană. Această calitate există independent de recunoaşterea sau nerecunoaşterea din partea celorlalte state. În doctrină sunt voci care recunosc calitatea de subiect de drept şi poporul.