Laborator de patiserie Ianuarie 2003 Piaţa Piaţa produselor de patiserie înregistrează o creştere constantă, atât cantitativ cât şi valoric. Această afacere este considerată una dintre cele mai puţin costisitoare ramuri din sectorul alimentaţiei, beneficiind în acelaşi timp de o cerere în progres, determinată în primul rând de faptul că produsele oferite sunt ieftine şi deci accesibile tuturor categoriilor de consumatori. Cererea înregistrează o uşoară sezonalitate, în sensul creşterii sale în sezonul rece. Oferta înregistrează o certă diversificare, fie datorită însuşirii de către producători a unor propuneri venite din partea clienţilor, fie datorită unor iniţiative ale acestora din urmă. Din punct de vedere al producătorilor, se poate observa în ultimul timp preocuparea permanentă pentru calitate şi igienă, care a condus la importante schimbări în structura liniilor de patiesrie. Unele dintre acestea sunt complet noi, altele s-au modificat permanent de-a lungul timpului. Procentul celor care operează cu utilaje vechi şi uzate moral este în scadere, dar încă mai există. Clienţii Când vorbim despre clientela unităţilor de acest tip, probabil cea mai importantă componentă este cea geografică. În marile oraşe, în fiecare zonă (cartier) există asemenea patiserii, dar rareori ele dobândesc un renume în afara perimetrului respectiv. Aşadar “lupta” se dă în principal pentru segmentul de clienţi care îşi au domiciliul ori locul de muncă/şcoală în zona respectivă sau care pur şi simplu circulă prin zonă în mod frecvent. Un aspect deosebit de important îl reprezintă câştigarea încrederii consumatorilor, care pot avea păreri nu tocmai favorabile despre condiţiile de
autor: omerta , descarcat de 853 ori
download referat

