mierea

Din vremuri străvechi , omul a descoperit mierea şi produsele stupului de albine nu numai ca aliment , ci şi ca medicament. Apicultura este practicată încă din secolul al VII-lea î.Hr., existând multe mărturii în acest sens. Tăbliţele mesopotamiene, ca şi papirusurile egiptene, menţionează printre altele, faptul că mierea şi ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rară, fiind rezervată la început serviciului religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrăni animalele sacre fiind considerată un “aliment al zeilor”. Ştim acum destul de multe despre numeroasele utilizări ale proprietăţilor ei miraculoase: era folosită ca medicament şi în cremele de înfrumuseţare în Egiptul antic, încă dinaintea epocii lui Tutankamon, grecii antici considerau mierea un adevărat elixir al tinereţii şi o dădeau din belşug atleţilor în timpul jocurilor olimpice. Scrierile din antichitatea greco-romană abundă în menţionări despre mierea de albine şi aplicaţiile ei medicale, fiind creată o adevărată mitologie în jurul acesteia şi subliniindu-se numeroasele sale proprietăţi medicale: antiseptic, tonifiant, sedativ, febrifug, aperitiv şi digestiv. Aristotel, de exemplu, a scris şase volume despre albinele şi produsele lor, recomandând propolisul drept remediu în plăgi supurante. Hipocrate, cel mai de seamă medic al Antichităţii, mai târziu Pliniu, Galen şi Dioscoride vorbesc, de asemenea , despre miere, folosită într-o serie de boli. Totuşi, de cele mai mare succes s-a bucurat mierea în secolele XVI şi XVII, când era recomandată pentru a alina aproape toate suferinţele omeneşti. În zilele noastre, dintre miile de exemple care probează efectele binefăcătoare cu totul remarcabile ale mierii voi menţiona doar cazul celebrului E. Hillary, cel care a escaladat pentru prima oară vârful Everest şi care a mărturisit că succesul său s-a datorat în bună parte mierii consumate zilnic în timpul ascensiunii. Strămoşii noştri, geto-dacii, au practicat şi ei apicultura, existând multe dovezi incontestabile în acest sens. Continuând această tradiţie milenară, în epocile istorice următoare, românii au continuat să producă miere, pe care au utilizat-o nu doar în alimentaţia de zi cu zi , ci şi în tratarea unor afecţiuni. Mierea a constituit pentru predecesorii noştri, secole la rând, sursa principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-i-se valoarea nutritivă şi energetică Stupăritul a fost posibil pentru că ţara noastră se înscrie în zonele geografice cu bogate resurse melifere. Astăzi a apărut evident faptul că odată cu scăderea proporţiei de miere ca sursă de îndulcire şi implicit creşterea proporţiei de zahăr rafinat, din a doua jumătate a secolului trecut s-au extins considerabil o serie de afecţiuni ale organismului uman neadaptat încă la un consum excesiv de zaharuri rafinate: obezitate, boli-cardiovasculare etc.

autor: nicu , descarcat de 1747 ori

voteaza referat

nota 3.86 din 72 voturi

acorda o nota: 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10


referate materii

cele mai descarcate