Mintea noastra ne indeamna sa facem daruri celor pe care-i iubim, celor de care ne pasa; daruri mai mari sau mai mici, in functie de inima noastra si de pretuirea de care se bucura persoana gratulata in inima noastra. Noi, toti oamenii, chiar daca culoarea pielii e alba ori negra, galbena ori rosie, semanam de fapt intre noi, avem un comportament social asemanator, avem trairi reprezentari si manifestari asemanatoare, iubim si uram, daruim si cerem. Se intampla asa pentru ca, de fapt, cu multe mii de ani in urma , Cineva a creat un om, primul om asa cum azi noi creem o unealta, ori zidim o casa; atunci cand construim ceva luam modele din jurul nostru in general din mediul in care amplasam lucrarea: pentru o casa, alte case, pentru un avion, ori planor - pasarile cerului etc. Dar atunci cand a aparut, cand a fost creat primul om, nu exista alt model, decat Creatorul insusi, pentru ca “la inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul”(geneza1:1),”pamantul era pustiu si gol”(geneza1:2). V-ati intrebat vreodata de ce nu facem acoperisul ori peretii unei case si apoi sa-I facem temelia ? de ce facem curat si pe urma asezam covorul ? Pentru ca as ne-a invatat Creatorul nostru; El a creat conditile,facand lumina, separand cerul de ape, apoi uscatul de apele de jos, creand plantele si vietuitoarele pamantului si ale apelor de jos; apoi a creat omul- suprema creatie din ziua a sasea “ sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea noastra”(genesa 1:26). Ultimei Sale creatii, omului i-a fost dat de Creator sa stapanesca intreaga creatie ! Iata ce importanta a fost pentru Dumnezeu acesta creatie daca a spus:” cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l”(geneza1:28).
autor: gaby , descarcat de 149 ori
download referat

