1 referat.ro

download referat

Motive biblice şi istorice pentru limitarea rolului imaginii După cum se ştie, şi după cum s-a argumentat de-a lungul mileniilor de iudaism şi creştinism, în contrast cu cultele politeiste şi materialist-magice, tradiţia reprezentată de credincioşii Bibliei cunoaşte un uz limitat al imaginilor. În ciuda vederilor extreme ale islamicilor sau ale unor protestanţi radicali, imaginea a fost folosită în cultul Dumnezeului adevărat, dar numai cu rol estetic şi pedagogic. Poporul care stătea în curtea Templului nu putea vedea nici o imagine. Chipurile de „heruvimi” înaripaţi pe pereţii interiori ai Templului, sau statuetele heruvimilor confecţionate din aur, ori din lemn de măslin, deasupra chivotului şi lângă el, nu puteau fi văzute decât de preotul de serviciu şi nu li se dădea nici o atenţie liturgică. Tămâierea şi aprinderea luminilor nu avea nici o legătură cu imaginile pur decorative şi simbolice ale heruvimilor, ci se făceau spre lauda Celui Nevăzut. La Templul lui Solomon a fost mai multă risipă de imagini: figuri de heruvimi, de palmieri şi de flori de lotus erau sculptate în lemn pe toţi pereţii interiori şi pe uşile de la intrare. Erau însă doar ornamente şi simboluri cu scop estetic şi didactic. Templul din viziunea lui Ezechiel are şi mai multe imagini decât al lui Solomon. Toată clădirea şi dependinţele ei, pereţii interiori şi exteriori erau ornamentaţi cu palmieri şi cu heruvimi bicefali cu faţă de leu şi de om. Însă când acelaşi Ezechiel vede în viziune pe bătrânii iudeilor închinându-se la Templul din Ierusalim înaintea unor imagini de pe pereţi şi tămâindu-le, sau închinându-se înaintea soarelui, spre răsărit, fapta lor este condamnată ca idolatrie. Există, fără îndoială, o libertate de iniţiativă lăsată de Dumnezeu şi în cult. Dar porunca expresă a lui Dumnezeu limitează această libertate. Când Arhiereul Aaron, intimidat de popor, a admis crearea acelui viţel de aur, nu s-a gândit la taurul egiptean Hapi sau la vreun alt zeu străin, pentru că el a instruit poporul că imaginea reprezintă pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt, şi a proclamat atunci chiar o „sărbătoare în cinstea lui Iahwé” (Ex 32:4-5). Probabil însă cel mai instructiv exemplu este acela al şarpelui de aramă pe care l-a ridicat Moise pe o lance de steag, la porunca lui Dumnezeu, pentru ca toţi cei ce fuseseră muşcaţi de şerpii veninoşi, privind la şarpele de aramă să trăiască (Num 21:8-9). Nu ştim câtă estetică va fi desfăşurat Moise în această lucrare urgentă, dar semnificaţia didactică a şarpelui de aramă a fost dezvăluită de Iisus în discuţia cu Nicodim (Ioan 3). Şarpele de aramă înălţat pe lance era un simbol al lui Iisus Christos Cel Răstignit, în Care oricine crezând „să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Moise nu a instituit nici un cult al acestui simbol cristologic; nu s-a încurajat atingerea, sărutarea sau tămâierea simbolului. Dar după vreo şapte secole, chipul de aramă fiind păstrat şi creându-se legende inutile pe seama puterilor pe care le-ar avea, istoria biblică semnalează un cult al acestei imagini: iudeii îi aduceau tămâie. Şi Scriptura laudă pe credinciosul rege Ezechia că, printre idolii şi simbolurile canaanite pe care le-a desfiinţat, a distrus şi acest simbol sacru care devenise o superstiţie. Şi aceasta nu pentru că era imaginea unei reptile. Prin Moise, Dumnezeu poruncise clar: Să nu-ţi faci imagini sculptate sau orice alte reprezentări ale celor din cer, de pe pământ sau din apele de sub pământ; să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti ! Eu Sunt Yahwé, Dumnezeul tău, un Dumnezeu