JJ Thomson (1904) a propus un nou model de atom static. Atomul ar avea forma unei sfere încărcate uniform cu (+), iar în interior s-ar găsi electronii astfel încât atomul să fie neutru. J Perrin (1901), Lenard (1903) şi Nagaoka (1904) au propus un model dinamic cu sarcinile pozitive concentrate în nucleu şi încon- jurate de particule negative. Acest model este în dezacord cu teoria electromagnetică clasică căreia o particulă electrică în mişcare trebuie să emită radiaţii. Energia electronilor va scădea şi ei vor cădea pe nucleu. Rutherford prezintă o analogie cu sistemul planetar. După acest model, întreaga masă este concentrată într-un nucleu încărcat pozitiv. Electronii gravitează pe orbite circulare sau eliptice, raza atomului fiind de 1Å. Raza atomului fiind de ~10.000 ori mai mare decât cea a nucleului. Electronii în mişcare circulară pe orbite nu cad pe nucleu datorită forţei centrifuge care echilibrează forţa de atracţie dintre nucleu şi electroni. Modelul planetar al lui Rutherford explică unele proprietăţi ale atomilor. Rotaţia electronilor în jurul nucleului poate fi considerată ca producând nişte curenţi electrici închişi, echivalând ca un magnet permanent. Această mişcare explicând comportarea magnetică a materiei. Bohr porneşte de la legile fizicii clasice şi le complectează cu noţiuni noi de mecanică cuantică. Sommerfeld admite că electronul se mişcă pe o elipsă, pentru a cărei caracterizare sunt necesari doi parametrii n şi l. În această ipoteză nucleul ocupă unul dintre focare. Posibilitatea mişcării electronului pe o orbită eliptică măreşte numărul stărilor cuantice. Numărul cuantic n determină semiaxa mare iar cel azimutal (l) semiaxa mică şi excentricitatea elipsei.
autor: florin , descarcat de 652 ori
download referat

