1 referat.ro

download referat

Crearea de modele pentru descrierea unor structuri materiale din natură reprezintă o componentă importantă a efortului uman de înţelegere şi explicare a fenomenelor din lumea înconjurătoare. Grecii din antichitate şi-au imaginat lumea ca fiind construită din mici particule, indivizibile şi imuabile, numite de ei drept atomi. După descoperirea electronului (în 1895), Thomson a propus (în 1904) un model care descria atomul ca o sferă încărcată pozitiv în care erau scufundate mici biluţe încărcate negativ (electroni). Acest model, numit \"modelul cozonacului cu stafide\", a fost apreciat ca fiind \"corect\", până când experimentele efectuate de Rutherford şi colaboratorii săi au evidenţiat deficienţele sale. De aceea, Rutherford a propus modelul planetar al atomului, în care atomul era considerat ca fiind format dintr-un nucleu încărcat cu o sarcină pozitivă în jurul căruia se mişcă electronii, precum planetele în jurul Soarelui. Şi acest model a fost apreciat ca fiind \"corect\", până când au fost observate deficienţele sale. Atunci Bohr a propus modelul său în care electronii se mişcă pe orbite circulare staţionare în jurul nucleului, fără a pierde energie. Ulterior, Sommerfeld a modificat modelul lui Bohr afirmând că electronii se pot mişca nu numai pe orbite circulare ci şi pe orbite eliptice. În 1926, modelul lui Bohr a fost şi el înlocuit, fiind propus un model al atomului bazat pe legile mecanicii cuantice. În acest ultim model, electronii erau imaginaţi ca având forma unor nori (\"nori electronici\") în jurul nucleului central. Evoluţii similare (succesiuni de modele) pot fi regăsite în toate capitolele fizicii. Din toate acestea este important să realizăm faptul că fizicienii, ca şi ceilalţi oameni de ştiinţă, fac eforturi continue pentru o mai bună cunoaştere şi înţelegere a fenomenelor din natură. În cursul acestui proces ei realizează modele mai bune atunci când constată că modelul anterior nu este atât de bun pe cât îl credeau până atunci. Ei au înţeles treptat faptul că cel mai nou model la un moment dat s-ar putea să nu fie \"răspunsul final\" la problema respectivă; că va fi şi el, probabil, abandonat şi înlocuit în viitor cu unul mai bun. Oamenilor de ştiinţă le face realmente plăcere acest proces de \"inventariere\" a unor modele mereu mai complexe, capabile de a da răspunsuri unui număr mereu mai mare de întrebări. Aceasta nu înseamnă că succedarea modelelor este un joc. Cascada modelelor în ştiinţă ne arată că ştiinţa are un caracter deschis, că aceasta nu dă niciodată \"răspunsuri finale\", că ceea ce astăzi e apreciat ca fiind \"corect\", mâine s-ar putea să fie considerat \"insuficient\". Concepţia atomistă despre substanţe a fost formulată, pe cale pur speculativă, în antichitate, de filozofii greci Leucid şi Democrit (secolele V-IV î.Hr.). Această concepţie pornea de la ipoteza că substanţa are o structură discretă, fiind constituită din particule indivizibile, invariabile şi eterne, numite atomi (numele provine din limba greacă: atomos - care nu poate fi divizat). Fizica atomică propriu-zisă, ca ştiinţă a structurii atomilor şi a modului în care structura determină proprietăţile fizice ale acestora, s-a dezvoltat practic numai în secolul XX (modelul Thomson - 1904, modelul planetar al lui Ruherford - 1911, modelul Bohr - 1913, mecanica cuantică - 1926). Pentru determinarea masei atomilor se foloseşte spectometrul de masă, iar unitatea de măsură este unitatea atomică de masă.