1 referat.ro

download referat

Protagoras s-a născut în Abdera, situată în nordul Greciei, în secolul V î.e.n. (nu se cunoaşte cu exactitate data naşterii lui). Pe parcursul vieţii sale, Protagoras a făcut multe călătorii iar într-un final a rămas la Atena. Acolo el s-a bucurat de aprecierea lui Pericle, un alt filosof cu o deosebite însemnătate pentru filosofia mondială. După ce a fost învăţat de mai mulţi înţelepţi ai vremii după stabilirea sa definitivă în Atena, unul dintre ei fiind Democrit, Protagoras şi-a predat la rândul său învăţăturile altora. De exemplu Evalthos a fost unul dintre elevii săi pe care l-a iniţiat în legile filosofiei şi în meşteşugurile dialecticii, pentru ca tânărul să ştie cum să realizeze o pledoarie eficientă în procesele vremii. Potrivit concepţiilor specifice acelui timp, aceste cursuri trebuia să fie plătite. Protagoras s-a înţeles cu ucenicul său ca el să primească 500 de drahme pentru aceast iniţiere, dar cu condiţia ca banii să-i revină în momentul când Evalthos va câştiga primul său proces. Însă timpul trecea şi Evalthos nu lua nici un proces aşa cum nu avea nici o obligaţie să-şi plătească profesorul. Dându-şi seama de procedeul fraudulos, Protagoras l-a chemat în faţa tibunalului şi a argumentat în felul următor: „Fie că vei pierde procesul, fie că îl vei câştiga, va trebui să îmi plăteşti, deoarece în primul caz te va condamna chiar tribunalul iar în al doilea caz te va obliga convenţia noastră.” Discipolul i-a întors argumentul astfel: „Nici într-un caz şi nici în celălalt nu îţi voi plăti, Protagoras. În primul caz, după învoiala noastră, voi fi pierdut primul meu proces, în al doilea fiindcă tribunalul mă va achita de datoria către tine.” Judecătorii atenieni s-au abţinut în a judeca, considerând că nu se poate da o soluţie echitabilă în această situaţie. Principiul general al construcţiei unor asemenea sofisme este următorul: orice convine la orice, în orice timp şi întotdeauna şi se pot afirma contrariile despre acelaşi lucru. Opera Protagoras din Abdera este una din figurile cele mai interesante ale timpului său, cu vederi democratice şi progresiste. El a scris „Arta conversaţiei”, „Despre zei”, „Apărători sau dărâmători”. Dintre aceste lucrări s-a păstrat puţin. S-a păstrat un fragment care conţine o întreagă filosofie: „Dintre toate cele ce sunt, omul este măsura, existenţa celor ce există şi nonexistenţa celor ce nu există.” Acest fragment a fost interpretat de mulţi filosofi de-a lungul timpului încă din Antichitate. Această expresie poate fi interpretată ca atac împotriva adevărului obiectiv. După Diogene Laertios, Protagoras a fost elevul lui Democit. La baza filosofiei sale rămâne totuşi sistemul lui Heraclit. El adoptă teza acestuia, după care totul este în mişcare, nimic nu este, totul devine. Dar deasupra acestei deveniri, Protagoras nu mai vede acea raţiune univerală. Devenirea este lipsită de motorul ei raţional. Sursa întregii cunoaşteri se află în senzaţie, în concluzie. Concepţia lui Protagoras poate fi caracterizată drept relativism sensualist: totul este adevărat, orice părere poate fi susţinută. Protagoras este cunoscut drept un filosof care aparţine sofisticii. Sofistica este o mişcare a eliberării intelectuale de povara vechilor mituri şi tradiţii apărută în secolul V î.e.n. în Grecia. Istoricii vorbesc de această perioadă ca despre o perioadă a „iluminismului grec”. Între timp s-a ajuns însă la sensul peiorativ al termenului sofistică: este un argument fals folosit cu intenţia de a înşela. Sofiştii erau în opinia contemporanilor un fel de avocaţi fără scrupul, al căror singur scop era să câştige bani şi eventual glorie. În acest sens le era imputat faptul că luau bani pentru lecţiile predate, dar mai ales că deţineau o concepţie care nu se raporta la nimic ferm, universal şi concret. Ideea de bine, frumos şi justiţie din concepţia lui Platon şi Socrate era înlocuită cu interesul particular, dând posibilitatea unei răsturnări a valorilor. Sofiştii au creeat o cultură antropologică efemeră în care omul nu cultivă decât ceea ce îi este subiectiv şi individual util. O asemenea cultură nu este dotată cu valori permanente şi deci este efemeră. Cu toate că sofiştii reprezintă din punct de vedere etic şi filosofic o perioadă de confuzie, printr-o concepţie care răsturna valorile general admise, ridicându-se împotriva celor ce acceptau adevăruri absolute şi permanente, ei se înscriu în istoria logicii cu o funcţie bine definită: aceea a fundamentelor gândirii. Faptul nu este lipsit de importanţă chiar dacă cei care vor rezolva această problemă vor fi urmaşii sofiştilor. Această problemă ridică întrebarea „Cum este posibilă gândirea?” Protagoras şi Gorgias răspund că nu este posibilă, deoarece tot ceea ce gândim este relativ şi are doar o valoare pragmatică. Sofiştii au pus problema gândirii, prin ei gândirea începe să se gândească pe ea însăşi, să-si examineze propriile procese şi să le evalueze. Aceasta ar fi filosofia lui Protagoras redată succint.Cu toate că Protagoras se află departe de a ne fi contemporan, filosofia şi concepţiile lui încă se păstrează actuale după atâtea mii de ani. Faptul că acestea au reuşit să dăinuiască în timp arată că au întradevăr valoare şi că au o anumită importanţă pentru filosofie.