1 referat.ro

download referat

Procesul legislativ ca factor de dereglare şi inefectivitate În orice societate, eficienţa şi validitatea legislaţiei, concretizată în forţa ei obligatorie, include două aspecte: primul se referă la gradul de legitimitate şi credibilitate al acesteia, concretizată în acceptarea voluntară sau forţată a normelor de drept, cel de al doilea include eficienţa regulii de drept şi a legislaţiei în raport cu obiectivele şi funcţiile urmărite. Nimeni nu poate contesta faptul că în perioada de tranziţie de la un regim politic la altul şi în consens cu cerinţele imperioase ale creării unui stat de drept, în România nu s-au produs transformări şi modificări esenţiale în sistemul legislativ şi în legislaţie. Dar, aşa cum subliniază unii jurişti şi sociologi, dacă orice epocă revoluţionară semnifică ,,întronarea legii" prin restabilirea principiilor legalităţii, legitimităţii şi justiţiei sociale, un asemenea proces îşi are propriile sale limite datorită unor cauze atât intrinseci, aparţinând însăşi modului de elaborare şi aplicare al dreptului (legislaţie), cât şi extrinseci de natură economică, politică, morală şi spirituală. Juriştii evidenţiază trei criterii de validitate şi eficienţă a normelor juridice şi a 1) legalitatea, care se referă la coerenţa internă şi armonia axiologică a discursului juridic. În raport cu acest criteriu, o normă juridică pentru a avea generalitate şi permanenţă, trebuie să-şi găsească un loc determinat într-un ansamblu unitar de reguli care formează un sistem definit prin logică internă ; 2) eficacitatea (efectivitatea), care se referă la capacitatea de performanţă practică a normei juridice în raport cu scopurile urmărite, adică la potenţa dreptului de a reprezenta o instituţionalizare raţională şi controlată a procesului de schimbare socială. În raport cu acest criteriu, o lege este validă dacă reuşeşte să normalizeze raporturile sociale nu în virtutea unor reglementări apriorice sau valori abstracte, ci numai pe baza unor valenţe raţionalizatoare ale vieţii practice, ale realizării unor obiective fundamentale solicitate imperios de procesul scimbării ; 3) legitimitatea, care se traduce în câmpul juridic prin exigenţa asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi posibilitatea unei protecţii sociale a indivizilor, ca şi prin includerea tuturor cetăţenilor, fără nici o excepţie, la sistemul de drepturi, îndatoriri, obligaţii şi contribuţii. În România, tranziţia spre relaţiile şi economia de piaţă nu a fost însă însoţită de o legislaţie adecvată, aşa cum există în alte ţări, capabilă să reglementeze modalităţile de realizare a reformei şi privatizării în domeniile vitale ale economiei, afacerilor, operaţiunilor de import-export şi financiar-bancare şi să prevină apariţia şi profilarea unor forme inedite de delicte economice şi în domeniul afacerilor şi chiar de crimă organizată. De aceea, nici unul dintre criteriile amintite anterior privind validitatea şi eficienţa legislaţiei nu-şi regăsesc o expresie adecvată în dinamica procesului legislativ de după decembrie 1989, în special în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului de corupţie. Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu referitor la coerenţa internă a normelor juridice, o bună parte din legile elaborate până în prezent nu întrunesc condiţiile de tehincă legislativă, neglijând, totodată, schimbările şi tendinţele evolutive în diferite domenii economice şi sociale. De aceea, cele mai controversate legi (cum ar fi, de pildă, legea privatizării, legea înfiinţării de societăţi pe acţiuni cu capital de stat sau privat, legea investiţiilor etc.) au fost elaborate şi promulgate într-un timp extrem de scurt şi, fără a fi pregătite de alte acte normative care să ofere premise pentru evitarea erorilor de interpretare, a echivocurilor şi a confuziilor deliberate, a nenumăratelor abuzuri care se fac astăzi resimţite în practică. Din acest motiv, s-a extins sensibil sfera delictelor şi crimelor economice şi în domeniul afacerilor, concretizate în acte de escrocherie şi abuz de încredere, concurenţă necinstită, evaziune fiscală şi falsuri de tot felul, încălcări bancare şi de bursă, infracţiuni vamale, crearea de organizaţii şi societăţi fictive, metode de ,,spălare" a banilor etc. Nu au fost abrogate sau modificate o serie de acte normative consfinţind drepturile exagerate ale statului asupra proprietăţii publice, astfel că, paradoxal, legi fundamentale pentru o nouă configuraţie a economiei de piaţă par să coexiste cu reglementări promulgate sub vechiul regim. În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu, cel al efectivităţii legii, nici acesta nu se realizează în mod adecvat în activitatea legislativă, multe prescripţii normative fiind elaborate în perioada de ,,provizorat" legislativ ce a intervenit după decembrie 1989. Din acest punct de vedere, reforma legislativă nu a produs încă eficacitatea scontată a regulilor de drept pentru a preveni şi combate multiplele manifestări deviante şi delincvente amplificate, astăzi, la un nivel fără precedent în societatea românească, între care se înscriu abuzurile, ilegalităţile, escrocheriile, corupţia şi frauda. O asemenea stare infracţională nu rezultă, aşa cum s-ar putea crede, numai din cadrele exterioare ale legii, ci este generată chiar de modul contradictoriu şi echivoc de formulare a unor legi, astfel că, de multe ori, elaborarea unor reglementări implică încălcarea altora. Se pot oferi suficiente exemple în acest sens, cum ar fi, de pildă, prescripţiile normative referitoare la operaţiunile de import-export sau de finanţare a societăţilor pe acţiuni, la cele de fixing valutar sau la cele de fixare a tarifelor în domeniul turismului etc. Deşi asemenea legi urmăresc finalităţi ce privesc combaterea formelor de îmbogăţire ilegală sau de combatere a speculei , corupţiei sau camătei, ele sunt insuficient fundamentate din punctul de vedere al tehnicii legislative, echivoc şi imprecis formulate juridic şi insuficient protejate faţă de eventualele violări şi încălcări din partea indivizilor, agenţilor economici, funcţionarilor şi instituţiilor publice. De aceea, atunci când printr-o lege urmează ,,să se determine cantitativ relaţiile dintre indivizi, să se fixeze prin lege limite precise de preţuri (salarii, dobânzi, chirii) sau limitări în timp (ore de muncă) sau cifrarea în timp şi spaţiu (distanţa dintre proprietăţi, viteza