1 referat.ro

download referat

1. Denumirea persoanei juridice a) Consideraţii generale Necesitatea individualizării subiectelor de drepturi în cadrul circuitului juridic se manifestă întotdeauna cu aceeaşi tărie, adică fără deosebire după cum subiectele sunt persoane fizice sau aparţin categoriei persoanelor juridice. Elementul juridic de individualizare - chipul în care se învederează personalitatea este, prin excelenţă, numele, în ceea ce priveşte persoanele fizice iar, corespunzătoare lui - prin finalitate şi funcţiune - se află denumirea persoanelor juridice, care serveşte pentru desemnarea lor. Obligaţia persoanelor juridice de a purta o denumire este expres prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi la persoanele juridice. O asemenea obligaţie nu poate avea decât caracter general şi imperativ; nici o excepţie nu este consacrată, nici o derogare nu este îngăduită de lege. b) Stabilirea denumirii Decretul nr. 31/1954 a prevăzut, prin art. 38, că denumirea persoanei juridice trebuie să fie stabilită ,,prin actul care a înfiinţat-o sau prin statut". În cadrul reglementării Decretului nr. 31/1954, stabilirea denumirii variază după categoria persoanelor juridice la care se referă denumirea. Facultatea stabilirii ,,prin statut" - în opoziţie cu modul de stabilire prin însuşi actul de înfiinţare a persoanei juridice - nu poate exista decât în cazul persoanelor juridice a căror constituire presupune manifestarea de voinţă, în acest sens, a asociaţilor, adică a acelor persoane fizice sau juridice care urmează să alcătuiască, în calitate de membri, realitatea socială a subiectului colectiv. Denumiea fiind un atribut al personalităţii, stabilirea ei îşi produce efecte de la data când persoana juridică dobândeşte capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Datorită aceluiaşi caracter - de atribut al personalităţii - dreptul la denumire se stinge de îndată ce persoana juridică încetează să mai existe, cu o singură excepţie şi anume, a cazului în care personalitatea juridică încetează prin dizolvare, caz în care activitatea persoanei juridice continuă, sub aceeaşi denumire, în scopul şi în măsura necesară lichidării bunurilor. c) Publicitatea denumirii Potrivit Decretului nr. 31/1954 (art. 38), denumirea persoanei juridice se trece în registru, o dată cu înregistrarea sau înscrierea persoanei la care se referă şi această măsură constituie un mijloc de publicitate prin care denumirea este adusă la cunoştinţa obştească. d) Natura juridică a denumirii Persoana juridică are, netăgăduit, dreptul la denumirea stabilită în condiţiile legii. Decretul nr. 31/1954 (art. 38) nu foloseşte calificarea de ,,drept" cu privire la denumire - atunci când reglementează acest atribut al personalităţii juridice - astfel cum se face, în mod expres, atunci când se referă la dreptul la nume al persoanei fizice (art. 12). O asemenea calificare este consacrată însă, în cuprinsul dispoziţiilor decretului care instituie ocrotirea drepturilor personale-nepatrimoniale. Printre aceste drepturi, legea (art. 54 al Decretului nr. 31/1954) enumeră, în chip distinct, dreptul la denumire. Diin reglementarea dispoziţiilor legale rezultă, aşadar, că denumirea constituie obiectul unui drept subiectiv, al unui drept personal nepatrimonial, aparţinând persoanei juridice. Ceea ce caracterizează însă acest drept, spre deosebire de alte drepturi subiective, este faptul că persoana juridică nu are facultatea de a exercita ori nu dreptul la denumire, ci ea are obligaţia, impusă de lege, să-l exercite. De altfel, în general, drepturile persoanelor juridice presupun obligaţia, penru ele de a le exercita. Persoana juridică ,,va purta", astfel cum prevede categoric textul art. 38, denumirea ce i-a fost atribuită. Iar, întrucât dreptul la denumire constituie un atribut al personalităţii, el nu este susceptibil de a se stinge prin prescripţia extinctivă. Dreptul la denumire, care, în legislaţia noastră constituie numai un atribut de identificare - fără caracter patrimonial - nu este în circuitul civil ; el nu se poate transmite prin act juridic. În temeiul acestui drept, persoana juridică poate cere rectificarea erorilor eventuale strecurate în registre, cu prilejul înregistrării ori înscrierii denumirii stabilite. Dreptul la denumire presupune, de asemenea, facultatea de a se opune ca o persoană juridică - sau poate chiar o persoană fizică - să poarte, în chip nelegitim, aceeaşi vocabulă, denumire sau, în caul persoanelor fizice, ca nume de familie. Uzurparea denumirii, adică purtarea ei fără drept de către o altă persoană, constituie premisa necesară ,,atingerii" la care se referă art. 54 al Decretului nr. 31/1954, atunci când îndrituieşte pe cel care a suferit-o să