1 referat.ro

download referat

OCTAVIAN GOGA- 100 de ani de la apariţia primului volum de poezii 1905- Poezii Se poate spune că n 1905, când apărea volumul de Poezii, Octavian Goga nu a debutat, ci s-a impus. Poemele lui nu aveau nimic din exerciţiile nesigure ale începutului, iar poetul- tânăr şi aproape necunoscut- nu are timiditatea şi emoţiile primei cărţi. Comentariile critice, multe şi unanime în aprecieri, fără reticenţele primului contact cu un nou poet, nu se arătau deloc surprinse. Poetul era aşteptat. Poezia lui nu era descoperită, ci aclamată :,,Iată, a sosit rapsodul pătimirii noastre!”- pare să exclame una din ,,Tribunele” ardelene, sub pana fostului său profesor, Vasile Goldiş. Iar peste timp, rememorând evenimentul de atunci, Ion Chinezu, mărturiseşte aceeaşi stare de spirit, relatată doar la altă temperatură: totul e pregătit, lipsea poetul,,, şi acesta s-a ivit în momentul oportun: e Octavian Goga. Poezia lui se născuse în condiţiile istoriei transilvănene a vremii aceleia ca o realitate necesară, existând chiar dacă nu era numită. Cântecul nu era al lui, ci al celorlalţi, al ,,umiliţilor din umbră”al ,,celor rămaşi în umbră”, al ,, unei lumi”şi al unei istorii seculare. În Semănătorul, Nicolae Iorga- aşezându-l pe poet alături de Coşbuc şi Iosif- îi vedea virtutea în sufletul cu adevărat ,,local”, în nota ,, ardelenească”a poeziei sale. Goga nu este doar un poet ,,din Ardeal,”ci un ,,poet al Ardealului”, sufletul unei iubiri lirice,,pentru toţi oamenii satului, Ţinutului şi ţerii sale ardelene”. Titu Maiorescu este cel care va impune publicului literar românesc de la începutul secolului un portret al poetului, creionat în tente nu întru totul diferite- uneori chiar consecutive predecesorilor citaţi-, dar cu autoritatea acelei magistraturi critice care prezintă naşterea unei literaturi reprezentată de Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici etc. Toată lumea a remarcat aproape fără excepţie, nu numai maturitatea debutului lui Goga, ci şi caracterul hotărâtor pe care poemele din 1905 l-au avut pentru întreaga lui creaţie. După 1905 poezia lui e tot mai săracă, culorile străine apar distonant. Primul volum inventase toate structurile operei sale, coagulând-o într-o unitate relevantă, cu o sorginte formativă, asemenea unei sinteze apriorice. Goga e un ,, poet tragic”, o sensibilitate melancolică, elegiacă în linie eminesciană, vitalizată de o supremă voinţă de putere în numele unei colectivităţi, de un instinct al servirii unei cauze.