1 referat.ro

download referat

O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale caracterizarea lui Pristanda Ion Luca Caragiale, autorul comediei de faţă a fost cel mai mare dramaturg român. “O scrisoare pierdută” este o comedie satirică publicată în 1885. Între 1878 şi 1885 Caragiale a scris 4 comedii: “O noapte furtunoasă”, “Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”, “O scrisoare pierdută”, “D’ale carnavalului”. Primele sunt comedii de moravuri şi de caracter, iar celelalte includ şi comicul de situaţie într-un limbaj de umor inconfundabil. Datorită lor a fost socotit pe drept cuvânt un “Moliere al românilor”. “O scrisoare pierdută” este o comedie care dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni, care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de parvenire. În opera al cărui nume a fost menţionat mai sus, un personaj important este Ghiţă Pristanda. Acesta este tipul omului practic, care se mişcă în viaţă după principiile nevestii: “Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi papă tot căci sătulul nu crede la ăl flămând!” Poliţistul este făţarnic şi se comportă ca atare în orice împrejurare, având un deosebit simţ al anticipaţiei. Deşi este omul lui Tipătescu, îl tratează cu umilinţă şi pe Nae Caţavencu. El simte că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine şi devine foarte mieros. (“Poftiţi, coane Nicule, poftiţi şi zău, să pardonaţi în consideraţia misiei mele, care ordonă să fim scrofuloşi la datorie.”) Personajul este admirabil caracterizat prin ticurile verbale şi folosirea unor termeni regionali sau populari, deformarea neologismelor şi încălcarea unor reguli gramaticale. Prin toate acestea el îşi arată incultura şi lipsa de instrucţie. Repetarea acestor ticuri verbale dovedeşte servilismul său şi dorinţa de a reintra în graţiile stăpânilor, dar şi caracterul rudimentar al gândirii lui. Ticul său verbal provoacă asociaţii comice (“curat murdar”) sau îl dă de gol (“curat condei”). Din cele spuse anterior deducem că Pristanda contribuie la realizarea umorului de situaţie, de limbaj şi de moravuri, dar şi a comicului de nume. Numele personajului, luat de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe loc, fără a se ajunge nicăieri, urmând o melodie impusă, este de o mare putere de caracterizare, potrivindu-se perfect cu şiretenia primitivă a lui Pristanda. Este omul interesului care se va adapta întotdeauna în funcţie de situaţie, apelând atunci când este nevoie la mici furtişaguri, fără mustrări de conştiinţă. El cumpără mai puţine steaguri, iar diferenţa de bani şi-o însuşeşte găsind eterna scuză “famelie mare, renumeraţie după buget, mică.” În actul I, prima scenă, Pristanda foloseşte şi în discuţia cu şeful său perlele lui: “curat caraghioz”, “curat mişel”, “curat murdar”, “curat ca un câine”. Lipsa lui de cultură şi mişeliile făcute îl împing să se dea de gol în faţa prefectului, acest fapt este argumentat de numărarea steagurilor, care din 44, cât trebuiau să fie, au ajuns numai 11, cum spunea şi poliţistul “curat condei”. În acest fragment, Pristanda se linguşeşte pe lângă actualul prefect, Ştefan Tipătescu, povestindu-i cu mult zel despre ceea ce făcuse cu o seară înainte, bineînţeles, făcând din cal armăsar. El nici nu putuse să adoarmă şi plecase “la datorie”, unde observase fereastra deschisă a lui Nae Caţavencu, advrsarul politic al lui Tipătescu. Ascultând pe furiş conversaţia dintre Caţavencu şi amicii săi înţelege că era vorba de o scrisoare, despre care avea să se afle mai târziu că era obiectul prin care avea să îl şantajeze pe Tipătescu. Acesta ascultase între timp şi, bineînţeles, dorea să afle despre ce scrisoare e vorba. În scena a doua a primului act, Pristanda rămâne singur, având loc un monolog dramatic, în care poliţistul e supărat că s-a dat de gol cu privire la steaguri şi că, conul Fănică o duce mai bine decât el. Monologul se încheie cu cuvintele eterne ale lui Pristanda, amintite mai sus: “famelie mare, renumeraţie după buget, mică.” Chiar dacă personajul “bătrânului meşter” Caragiale are nenumărate defecte, el impresionează prin umorul şi ironia sa, ce stârneşte râsul şi buna dispoziţie a cititorului.