Biografie Mircea Eliade

download referat

Biografie Mircea Eliade Mircea Eliade s-a nascut la 28 februarie 1907 la Bucuresti si a murit la 22 aprilie 1986 la Chicago. A facut studii de filozofie la Bucuresti, incheie cu o teza despre filozofia Renasterii (1928):la Calcuta (India 1928-1931) isi sustine doctoratul in filozofie cu o lucrare asupra gandirii si practicii yoga(1932). Intre 1933-1940, simultan cu o intensa activitate beletristica si publicistica, tine cursuri de filozofie si de istoria religiilor la universitatea din Bucuresti. In timpul razboiului este atasat cultural al ambasadei Romaniei la Londra (1940-1941) si al delegatiei romane de la Lisabona (1941-1946). Din 1946 se stabileste la Paris, unde preda istoria religiilor la o scoala de inalte studii, iar apoi la Sorbona. Solicitata in S.U.A. in 1956, va lucra in calitate de lector-consultant si imediat profesor titular si coordonator al catedrei de istorie a religiilor. Din 1985 in semn de inalta pretuire, un spatiu, spiritual a fost denumit "Catedra Mircea Eliade", la universitatea di Chicago. Opera traseaza orizonturi spirituale ale omului de geniu "Solilocvii" (1932) "Oceanografia" (1934) "Alchimia asiatica" (1935), "yoga" , "Essai sur les origines de la mystique indienne" (1936), "Cosmologie si alchimie babiloniana" (1937), "Fragmentarium" (1938), "Mitul reintegrarii" (1942), "Insula lui Euthanasius" (1943), "Comentarii la legenda Mesterul Manole" (1943), "Istoria credintelor si ideilor religioase" (1977-1978). In cei 60 de ani de la redactarea primei opere literare "Romanul adolescentului miop", "proza lui Mircea Eliade a fascinat cateva generatii si a cunoscut numeroase avataruri: lirismul si autenticitatea din Maitreyi (1933), monologul interior al "Intoarcerii din rai" (1934), fresca epocii din "Huliganii" (1935), fantasticul cu profunde radacini in folclorul autohton. "Sarpele" (1937) si "Domnisoara Cristina" (1936) si, in fine desavarsita sinteza a "Noptii de Sanziene", roman social si filozofic, unde realismul se imbina cu fantasticul, mitul si simbolul "-(Mircea Andoca). Mircea Eliade si-a impus sa cunoasca limba si cultura indiana, dar si practica yoga prin experienta proprie, precum si Tantra. L-au interesat tehnicile meditatiei si fiziologia mistica. Experienta din India se gaseste in eseurile lui Mircea Eliade, insa si in operele: "Nopti la Serampore" (1940), "Maitreyi" (1933), "Isabel si apele diavolului" (1930), "Secretul doctorului Honigberger", (1940). Operele ca: "Santier(1935), "Nunta in cer" (1939), "Lumina ce se stinge" (1934), "Douasprezece mii capete de vite" (1952), "Fata capitanului" (1955). "O fotografie veche de 14 ani" (1959), "La tiganci" (1959)," Pe strada Mantuleasa" (1968), "Tinerete fara batranete" (1978)-cuprind si elemente de viata sociala, din lumea exotica sau autohtona, alaturi de aspectele morale, religioase, filozofice- insa acestea sunt impregnate in confesiune si subliniate poetic, dizolvata in substanta evocarii. Motivul dominant al iubirii, in proza lui Mircea Eliade apare pentru ca erosul iubirii e un ferment strecurat peste tot in impetoasele, dezlantuitele trairi ale eroilor sai. Mircea Eliade continua, in modul cel mai evident, directia prozei fantastice eminesciene, printr-o actiune programatica, fiind cosntient de infabilele resurse ale acestui filon. Prin structura si prin temperament, unele neoromanticeii deschid calea spre o creatie literara moderna. De aceea se arata preocupat de refacerea unitatii primordiale, in mitul reintegrarii in paradisul adamic, dinaintea pacatului originar. Dragostea reprezinta, in viziunea lui Mircea Eliade, o nostalgie a androginismului. "Dar eu sunt intr-un anumit sens si un om de stiinta, silindu-ma sa fiu obiectiv in cercetarile mele, si atunci cand fac literatura vreau sa ma pastrez in acea spontaneitate a visului sau a copilariei. Cum se stie tot ce facem noi in literatura e o nostalgie a copilarie si adolescentei, adica partea cea mai spontana si mai creatoare a vietii: M-au intrebat multi de ce nu mi-am tradus eu insumi literatura in englezeste, de exemplu. Probabil ca as fi putut sa o fac dar prefer sa o traduca altii. Cred ca nu puteam sa scriu literatura decat in romaneste. Dar cred ca nici n-ar fi trebuit sa scriu altfel, pentru ca limba in care am scris si scriu inca este continuitatea mea nu doar cu trecutul meu, ci cu tot trecutul culturii romanesti. N-am vrut sa ma simt de loc exilat, un om rupt de neamul lui. " Proza lui Mircea Eliade este dominata de mister, se desfasoara intr-o lume extrasenzoriala, marcata de fantastic si paranormal. In general romanele sale sunt autobiografice,grefate pe probleme intelectuale si existentiale. Ioan Petru Culianu observa ca romanele cu un pronuntat caracter fantastic alcatuiesc majoritatea beletristicii lui Eliade si le clasifica in trei cicluri care reflecta si o filozofie personala: 1 Ciclul indian,care corespundei unei profesiuni de credinta exprimat in articolul "Folclorul ca instrument de cunoastere" (1937), in care este acceptata existenta unei realitati extrasenzoriale, paranormale si din care fac parte Domnisoara Cristina(1936), Sarpele(1937). 2 Al doilea ciclu este intitulat ci clul idiotului, in care "idiotul" (sarac cu duhul) este inzestrat cu semnificatia pozitiva atribuita in traditia crestina. Aceste prime doua cicluri se caracterizeaza prin diferenta fenomenologica intre samanul care participa intr-un ritual de cautare initiatorie si samanul care are o "chemare" spre o cariera supranaturala. In primul caz, personajul este in cautarea propriilor sale forte, in al doilea, el este in mod clar instrumentul acestor forte pe care nu le poate controla in nici un fel. Aceasta filozofie personala este exprimata de Eliade atat in nuvele memorabile cum ar fi La tiganci (1959), cat si in romanul Noaptea de Sanziene (1971). 3 Al treilea este ciclul de hermeneutica si criptografie, in care se includ nuvele ca Incagnito la Buchenwald, Cele trei gratii, Dayan, Nouasprezece trandafiri, Mantaua. Ca istoric, al religiilor, Mircea Eliade este autorul a importante si ample studii si monografii despre yoga, alchimie, initiere, samanism, a mai multor teorii despre sensul si structura religiei si a mitului, grupate in jurul conceptului de hierofanie,revelatia sacrului in obiecte care inconjoara fiinta umana. Ioan Petru Culianu(1950-1991), cunoscut profesor de istoria religiilor la Universitatea din Chicago si unul dintre cei mai apropiati pana la sfarsitul vietii lui Mircea Eliade, intr-un recent studiu facea aprecieri notabile asupra activitatii stiintifice a autorului lui Maitreyi: "In ultimii 30 de ani, un alt savant in domeniul religiei nu a avut un ecou de rasunet mondial in randurile marelui public neavizat ca romanul Mircea Eliade, naturalizat cetatean american, in 1966 profesor la Universitatea cin Chicago din 1957, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962 si onorat ca Destinguished Service Professor… Asemenea lui Carl Gustav Jung, pe care l-a cunoscut in anii 50 la intrunirile anuale ale grupului Eranos in Ascona. Eliade a subliniat persistenta structurilor mitice in subconstientul omului modern. Opera stiintifica a lui Eliade poate si ea fi considerata ca un inventar de teme si comportamente mitice relevante care nu reprezinta numai o colectie erudita de materiale arhaice, ci o experienta traita zilnic de milioane de oameni pretutindeni. Beletristica si opera stiintifica a lui Eliade par deci sa aiba un numitor comun si anume stabilirea unui repertoriu de comportamente care sa alcatuiasca o "antropologie filozofica". Desi refuza sa recunoasca majoritatea implicatiilor filozofice ale operei sale, Eliade si-a facut o serioasa formatie filozofica in Romania. Pentru Eliade, istoria religiilor se structureaza in jurul conceptului fundamental de "hierofanie" si anume revelatia sacrului in obiectele naturale sau artificiale, de care este inconjurata fiinta umana. Acest concept are o premisa anrtopologica dupa care sacrul se dezvaluie omului in conformitate cu niste categorii stabilite sau "arhetipuri". De exemplu cerul dezvaluie transcendenta, pamantul maternitatea si fecunditatea. Se poate observa imediat legatura intre aceasta conceptie a sacrului si teoria lui Gaston Bachelard despre " complexele elementare". O deosebita influenta au avut conceptiile lui Eliade despre spatiul si timpul sacru. Spatiul sacru este intotdeauna ca centrul universului, in timp ce timpul sacru este o repetitie a elementelor care au avut loc la origine, originea lumii. Dar ar fi o greseala sa presupunem ca Eliade ar fi un "nostalgic". Dimpotriva el a subliniat intotdeauna cu tarie ca in omul modern exista o dimensiune ascunsa, subconstienta, guvernata de existenta secreta a unor profunde simboluri religioase. Propria opera sta marturie acestei convingeri de viata. In ultimii ani de viata, in ciuda serioaselor probleme de sanatate, a continuat sa ramana angajat, cu aceasi unica, nelimitata curiozitate si entuziasm, in preocuparea de viata: cunoasterea. A declarat

autor: remy , descarcat de 3102 ori

voteaza referat

nota 4.76 din 508 voturi

acorda o nota: 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10

Chat cu Fete si Baieti


referate materii

cele mai descarcate