Fântâna dintre plopi -demonstraţie că este povestire- Fiu al pamântului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lăsând posterităţii o operă monumentală care se întinde pe o jumătzate de secol. Lumea de altadata, din vechimea poporului român, cu aşezările şi sufletul ei, este reconstituită din negura depărtărilor în volumul de povestiri „Hanul Ancuţei”. Opera literară „Fântâna dintre plopi” face parte din volumul de povestiri „Hanul Ancuţei”, fiind cea de-a patra povestire. Povestirea este o specie a genului epic în proză de scurtă întindere, cu o acţiune simplă, lineară, cu personaje puţine în care se prezintă o întâmplare din viaţa unui personaj. Dacă povestirea se concentrează asupra firului evenimentelor, nuvela aduce în discuţie imasginea unui personaj excepţional, în jurul căruia gravitează ceilalţi eroi. Tema operei literare „Fântâna dintre plopi” o presupune iubirea tragică dintre Neculai Isac şi Marga. Neculai Isac, căpitan de mazili, se îndrăgosteşte de o tigancă pe nume Mrga. Ţigăncuşa era pusă de unchiul său Hasanache să se întâlnească cu Neculai pentru a-l jefui, însă fata îi spune adevărul baiatului, care fuge, iar fata este omorâtă de rudele sale. Această iubire tragică este surprinsă în mai multe ipostaze. Una dintre ele ar fi îndrăgostirea la prima vedere. Urmează întâlnirile pe ascuns, iubirea cu obstacole, imposibilă şi cea tragică. Între cei doi existau
autor: remy , descarcat de 834 ori
download referat

