1 referat.ro

download referat

LACUL Mihai Eminescu Lirica eminesciana imbina sentimentul dragostei pentru fiinta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii.Sentimentul de dragoste ia nastere,se implineste sau se consuma intr-un decor mirific de basm,sau intr-un cadru dezolant,mohorat in functie de natura sentimentelor exprimate. Poezia ''Lacul" a fost publicata la 1 septembrie 1876 in ''Convorbiri literale'', revista societatii ''Junimea'' din Iasi alaturi de : "Melancolie", "Craiasa din povesti", "Dorinta"."Lacul" se incadreaza in creatiile erotice,idilice,in care predomina natura cu elementele specifice eminesciene:lacul, codrul, izvorul, teiul. Poezia se remarca prin muzicalitatea versurilor si intensitatea trairii eului liric. Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului natural,lacul, deoarece imaginea acestuia predomina in peisaj, iar toate celelalte elemente ale decorului ( trestiile,barca,luna,vantul) sunt raportate la el. Cadrul iubirii romantice este o natura luxurianta,eterna,martora a unei iubiri patimase profunde. Prezenta apei prin farmecul si misterul ei determina reveria, pentru ca poetul, viseaza la o dragoste ideala la posibilitatea implinirii ei in decorul fascinant al codrului. Tema poeziei: Dorinta arzatoare a indragostitului de implinire a iubirii, insa totul ramane la stadiul de dorinta, de posibilitate, pentru ca visul nu se realizeaza. Poezia este alcatuita din 5 strofe si poate fi structurata pe 2 planuri: a) planul real (strofele 1-5) b) planul ideal ( al visului neimplinit-strofele 3-4) Trecerea de la planul real la visul nerealizat se face in strofa a 2 a. Planul real cuprinde o descriere a codrului in care ar urma sa se petreaca asteptata clipa a iubiri.In lirica eminesciana, natura si dragostea sunt inseparabile, prima fiind o proiectie a sentimentelor tanarului indragostit. Prima strofa se deschide cu imaginea feerica a lacului "albastru" incarcat cu "nuferi galbeni". Epitetele cromatice "albastru" si "galbeni" realizeaza imagini vizuale care sugereaza armonia, limpezimea, seninatatea. Lacul este asemenea unei oglinzi in care urmeaza sa se reflecte atat lumea exterioara cat si cea interioara. De la aceasta imagine vizuala, statica, din primele 2 versuri, se trece la una dinamica pentru ca lacul apare insufletit prin personificarea: "Tresarind in cercuri albe/El cutremura o barca." Natura, lacul ca element al ei preia zbuciumul sufletesc al poetului, emotia lui determinata de asteptarea fiintei iubite si vibreaza la unison cu acesta. In strofa a 2 a este prezent motivul asteptarii infatisat insa ca posibilitate, lucru dovedit prin prezenta adverbului "parc-" folosit in repetitie: "Si eu trec de-alung de maluri Parc-ascult si parc-astept." Tot ca posibilitate este sugerat si gestul tandru al imbratisari, prin folosirea verbelor la modul conjunctiv care sugereaza o actiune doar posibila: "Ea din trestii sa rasara Si sa-mi cada lin pe piept." Poetul nu realizeaza un portret al fiintei iubite a carei prezenta e maracata prin pronumele personal propriu-zis ea, scris subliniat, pentru ca dorinta poetului nu se indreapta catre o anumita fiinta ci catre o iubire ideala pe care o doreste implinita.Tot la modul ideal, in decorul de vast al codrului si al lacului.Astfel, iubita apare ca o proiectie imaginara a visului poetului. Strofa a 3 a si a 4 a prezinta visul de iubire al poetului, generat de starea de asteptare si de siguranta. Ea cea izvorata din amintire si rupta din natura ( "din trestii sa rasara" ) se incadreaza unui posibil scenariu pe care poetul si-l imagineaza: fascinat de frumusetile naturii si de farmecul ei, abandonandu-se extazului, indragostitii vor pluti vegheati de razele blande ale lunii, in timp ce fosnetul trestiilor si susurul apei le vor acompania alunecarea in vis. Senzatia de ireal, de vis, de posibil, este reliefata prin verbe ls modul conjunctiv, unelr din ele eliptice de conjunctia sa:"sa sarim", "sa scap", "sa sape", "sa plutim", "fosneasca", "sune".In afara de o imagine vizuala (" sub lumina blandei lune") realizata prin intermediul epitetului personificator "blandei" folosit in inversiune, prin care este sugerat momentul descrieri (noaptea cu vraja ei sporita de razele lunii), celelalte imagini sunt in majoritate auditive: " inganati de glas de ape", "vantu-n trestii lin fosneasca", "unduioasa apa sune".Ele sun realizate cu ajutorul unei metafore cu rol personificator "glas de ape" si a 2 epitete, unul al verbului si altul al substantivului, folosite in inversiune ( "lin fosneasca", "unduioasa apa") si prin intermediul carora poetul sugereaza un sunet lin, domol, armonios, in deplina corcondanta cu gingasia si delicatetia sentimentului de iubire.Astfel el evidentiaza si armonia intregii naturi asemenea unui joc fascinant e culori si de sunete, un cadru idilic in care vede posibila implinirea iubirii. In strofa finala, visul ea sfarsit si eul liric revine la o realitate trista, dureroasa: totul a fost doar o fictiune, totul este zadarnic. Din zadarnicie izvorasc deceptia si uratatea care se consuma in acelas decor, dar de data aceasta mai putin luxuriant caci lipseste galbenul nuferilor, si mai putin dinamic pentru ca lacul numai tresare, la prezenta, la gandurile si la sentimentele poetului. Intensitatea tristetii, a durerii este direct exprimata prin epitetul "singuratic" si prin verbul la supin "sufar".Trezirea din vis la realitate este marcata grafic prin punctele de suspensie. Lacul cel albastru a incremenit la durerea poetului, iar nuferi care-l incarca numai au atributul "galbeni", caci peisajul este in corcondanta cu starea de spirit a poetului. Imaginea vizuala din final ("lacul cel albastru/ incarcat cu flori de nufar") care o reia simetric pe cea din prima strofa, nu mai are stralucirea si bogatia cromatica a ccelei dintai, ea sugerand tristetea apasatoare din sufletul poetului. Poezia "Lacul" intruneste trasaturile specifice intregii creatii erotice eminesciene. In primul rand, idila se consuma sau este posibila intr-un decor impresionant, atat prin frumusete cat si prin puterea de sugestie.Peisajul este alcatuit din codru, lac, nuferi, trestii, luna, multe dintre aceste elemente fiind considerate specific eminesciene. Vraja peisajului este sporita si de prezenta lunii, caci cadrul natural este nocturn, dar si de plasticitatea imaginilor realizate, de imbinarea celor vizuale cu cele auditive sau de muzicalitatea interioara a versurilor. Natura este personificata, elementele ei capata insusiri umane prin intermediul personificarilor (lacul "tresarind", "cutremura", apa "sune") si al epitetelor personificatoare ("blanda luna", "lin fosneasca", "unduioasa apa") folosite in inversiune. Prin personificare natura preia sentimentele si starile eului liric.Ea este dinamica, straluceste si vibreaza o data cu poetul in asteptarea fiintei iubite sau impartaseste starea lui de spirit din final devenind mai linistita, mai putin stralucitoare. Trairile interioare ale indragostitului sunt surprinse in diferite momente: al asteptarii, al reveriei (al visului) si al reintoarcerii la realitate. In functie de aceste momente si desentimentele exprimate sunt selectate si verbele si modurile la care acestea sunt folosite: -verbe ca:" a cadea ", " a sari", " a scapa" , "a pluti" , " a suna", sugereaza atmosfera de vraja, de visare, intimitatea intalnirii imaginare. -conjunctivele sugereaza o actiune dorita dar nerealizabila. Si in aceasta creatie eminesciana genialitatea poetului este dovedita de naturaletea exprimarii de sinceritatea si profunzimea sentimentelor exprimate intr-o forma cuceritoare prin simplitate, dar si de capacitatea rara de a gasi drumul cel mai scurt si mai rapid catre sufletul cititorului.