1 referat.ro

download referat

OPERA EPICĂ D-L GOE… De I.L Caragiale Scriitorul I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române. Opera sa reprezintă o oglinda a societăţii româneşti de la sfârşitul sec. al-XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea. Temele abordate de prozator sunt, în principal, legate de corupţia politica şi la nivelul instituţiilor de stat, moravurile “lumii bune” a Bucureştilor ori educaţia defectuasă din familie, caracterizate în schiţe ca: Bacalaureat, Lantul slăbiciunilor, Un pedagog de şcoala nouă, Vizita… şi D-l Goe… Titlu schţei de faţă, alcătuit din două substantive- unul comun (domnul) şi celălalt propriu (Goe) dezvăluie de la începutul intenţiile satirice ale autorului, inversând cele două universuri umane: cel al copilului şi cel al adultului. Opera literară “D-l Goe…” (inclusă în volumil “Momente şi schiţe”, 1901) este un text epic, deoarece gândurile, ideile şi sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Aparţinând genului epic, schiţa are o acţiune care urmăreşte toate cele cinci momente ale subiectului. În expoziţiune sunt prezentate personajele, Goe şi cele trei doamne, care aşteaptă pe peronul din “Urbea X” sosirea trenului care le va duce la Bucureşti, pentru urmărirea manifestărilor publice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale, în data de 10 Mai. Se poartă o discuţie referitoare la pronunţarea corectă a cuvântului “marinar”, fiecare dintre personaje pronunţând o variantă greşită a acestuia. În intregă, cei patru pasageri urcă în vagon şi, în timp ce doamnele ocupau un loc în cupeu, Goe rămâne pe coridor, “ca bărbaţii”. Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei. Mai întâi Goe scoate capul pe fereastră, deşi un tânăr binevoitor îl sfătuie să nu facă acest lucru, pierzându-şi astfel pălăria în care a cărei panglică avea biletul. Vine conductorul, căruia doamnele sunt nevoite să-i plătească alt bilet şi o amendă. Mama îl ceartă pe Goe, dar bunica îi ia apărarea şi din această dispută, copilul tras de ambele părţi se loveşte de clanţa uşii. Situaţia se încheie însă cu bine, Goe primind de la bunica o beretă, iar de la mama o “ciucalată”. După aceea Goe se blochează în cabina de toaletă, fiind eliberat de către conductor. Astfel, bunica se hotărăşte să stea cu băiatul în coridor. Acţiunea atinge punctul culminant când Goe trage semnalul de alarmă şi trenul se opreşte. Călătorii se alarmează, personalul de serviciu se agită, dar nimeni nu poate şti cine a tras manivela, căci micuţul dormea în braţele bunicii. Deznodământul reprezintă momentul în care trenul ajunge la Bucureşti şi cele trei doamne, împreună cu Goe, se suie într-o birjă şi pleacă spre bulevard. Într-o operă epică, aşa cum este şi schiţa “D-l Goe…” acţiunea este pusă de autor pe seama personajelor, care participă la întâmplări. În funcţie de importanţa lor, acestea se clasifica în personaje principale, secundare, episodice şi figurante. În opera de faţă aşa cum o arată şi titlul, protagonistul este Goe. El e un copil răsfăţat, obişnuit să obţină uşor tot ceea ce îşi doreşte. Această trăsătură reiese din atitudinea sa şi din felul de a vorbi, atunci când aşteaptă trenul: ”Cu un ton de comandă, zice întruna: Mam’mare de ce nu mai vine… Eu vreau să vie!…” Această trăsătură se redă în mod indirect, prin intermediul dialogului. Goe mai este şi obraznic, atât cu familia sa, le face “proaste” pe bunica şi pe mătuşa sa când este vorba de pronunţarea cuvântului “marinar”, dar nu este mai politicos nici cu străinii. Astfel, tânărului care-l sfătuieşte să scoată capul pe fereastră, îi răspunde: “-Ce treabă ai tu, urâtule?”. Şi această trăsătură este evidenţiată indirect, prin atitudinea personajului şi prin felul de a vorbi. Goe este un copil neastâmpărat, fiind caracterizat în acest fel indirect, prin faptele sale (scoate capul pe fereastră, se închide în toaletă, trage semnalul de alarmă etc) dar şi direct de către autor, în expoziţiune, când acesta descrie vestimentaţia deosebită a băiatului. Celelalte personaje care participă la acţiune sunt : bunica, mama şi mătuşa – personaje secundare; tânărul din tren şi conductorul – personaje episodice. Fiind o operă epică, în schiţa “D-l Goe…” se îmbină diferite moduri de expunere. Dacă descrierea e folosită în mai mică măsură, doar pentru prezentarea felului în care se îmbracă Goe (un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe panglică „Le Formidable”), naraţiunea şi dialogul au o pondere mai mare. Pentru derularea şirului de întâmplări, autorul recurge la naraţiune. Prin intermediul acesteia se realizează şi caracterizarea indirectă a personajelor. De exemplu, gesturile bunicii arată ca aceasta doreşte să pară o femeie emancipată: „Mam’mare îşi face cruce, apoi aprinde o cigară”. La rândul său, dialogul dă dinamism acţiunii şi impune un caracter scenic operei, ajutând totodată la caracterizarea indirectă a personajelor, ceea ce spun şi prin felul în care se exprimă. Replici de tipul „-Ce faci soro? Eşti nebuna? ... sau „taţo, mor!” arată ca cele trei doamne nu au nici pe departe limbajul unor persoane educate. Într-o operă epică, vocea naratorului este naratorul. În schiţa „D-l Goe...”, prezentând întâmplări la persoana a III-a, naratorul nu este şi personaj. El îşi manifeste atitudinea faţă de Goe şi faţă de cele trei doamne folosind umorul şi ironia. Comicul rezultă din situaţii precum pierderea pălăriei, disputa dintre doamne şi controlor, iar ironia e pusă în evidenţă prin replici precum : ”Ce-o să facă Goe la Bucureşti cu capul gol?”, autorul dorind să sancţioneze obrăznicia băiatului şi grija exagerată a bunicii. Prezintă idei concrete, în propoziţii şi fraze scurte, schiţa redă o serie de întâmplări petrecute într-un interal de timp, fără indicaţii spaţiale sau cronologice. Este surprinsă o singură întâmplare – călătoria celor patru personaje din „urbea X până la Bucureşti”, moment reprezentativ pentru afişarea prostiei, a inculturii şi a pretenţiilor exagerate. În concluzie, putem spune ca „D-l Goe...” este o schiţă deoarece întruneşte trăsăturile acestei specii literare.