1 referat.ro

download referat

Dinu Paturica Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon Nicolae Filimon isi propune sa contureze artistic o anumita categorie sociala, caracteristica secolului XIX, si anume tipul ciocoiului, definit in “Dedicatie” si “Prolog”. Primele fiziologii fusesera scrise, dupa model francez, de Costache Negruzzi, I. Heliade Radulescu, M. Kogalniceanu, fiind un gen literar la moda. In maniera fiziologista, Filimon sintetizeaza esenta morala si sociala a tipului: “Ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita”. Scriitorul isi propune sa urmareasca in “deosebitele faze prin care el a trecut de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la brâu al timpilor fanariotici, pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre”. Prin romanul Ciocoii vechi si noi Filimon realizeaza doar ciocoiul din prima faza, “al timpilor fanariotici”, pe fundalul Bucurestiului aflat la finele epocii feudale si de avant a burgheziei (1814 – 1825). Conflictul romanului este prefigurat chiar in “Dedicatie”: “Voua, dar, straluciti luceferi ai vicielor, care ati mancat starea stapanilor vostri si v-ati ridicat pe verinele acestora ce nu v-au lasat sa muriti in mizerie”… Desi personajele sunt construite in alb-negru, bune si rele, aceste forte umane nu intra in conflict, ele avand o existentă paralela. Dinu Paturica va intra in conflict cu Andronache Tuzluc – ciocoi consolidat, in devenirea sa – ruinandu-si propriul stapan. Scriitorul urmareste simultan efortul gradual spre parvenire, depus cu luciditate de eroul sau, si ruinarea sistematica a postelnicului. Povestea lui Dinu Paturica se contureaza in cursul naratiunii, urmarind indeaproape fisa fiziologica. Tehnica portretistica este realist balzaciana. Trasaturile fizionomice dezvaluie trasaturile intime, gesturile, mimica, vestimentatia, interioarele vorbesc despre starea sociala, nivelul economic si cultural al personajului. Eroii sunt portretizati in capitole “speciale”; “cu desavarsită tehnica balzaciana este facuta prezentarea eroilor principali” (G. Calinescu) In capitolul I, dedicat lui Dinu Paturica, scriitorul inregistreaza in amanuntime trasaturile fizice care implica trasaturi morale: “scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, cu nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana.” Imbracamintea lui Dinu Paturica vorbeste de saracia sa, de conditia lui umila: “Imbracat cu un anteriu de samalagea rupt in spate, … cu picioarele goale bagate in niste inimi de saftian, care fusesera odata rosii, dar isi pierdusera culoarea din cauza vechimei”. Ca scriitor ce vrea sa moralizeze, sa indrepte, Filimon previne cititorul asupra intentiilor personajului: “… trasaturile fetei sale lasau sa se vaza pana la evidenta ca gandirea ce-l preocupa nu era decat planuri ambitioase”. Filimon procedeaza ca un scriitor realist; prin descrierea imbracamintei el fixeaza epoca si calitatea sociala a personajului sau. Sub aspectul deplorabil al tanarului se ascunde insa o forta puternica, dominata de ambitie, de setea de a se inalta cat mai sus. Fizionomia descrisa, “nasul drept si cu varful cam ridicat in sus”, este pentru scriitor indiciul sigur al unei trasaturi morale de esenta, ce-i defineste eroul. Antipatia scriitorului este evidenta. Trei trasaturi sunt precizate de la inceput: viclenia (ochii), ambitia si mandria grosolana. Portretul moral se va adanci si imbogati cu alte insusiri, pe masura ce personajul va urca treapta cu treapta in drumul sau de ascensiune si decadere. Scriitorul urmareste in detaliu evolutia personajului, dezvaluindu-i trasaturile diabolice. La inceput acesta indeplineste treburi umilitoare: ca ciubucciu isi freca stapanul pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc. Lingusitor ca celelalte slugi ale boierului fanariot, “se silea să ii intreacă pe toti in zel si activitate.” Perseverent in atingerea scopurilor sale, el invata tehnica hotiei de la alti servitori, fiind, pe rand, de la ciubucciu, logofat, sluger, pitar, si, in cele din urma, sfetnic de taina al postelnicului. Camera lui de ciubucciu, pe vremea primei slujbe la curtea postelnicului Andronache Tuzluc, pune in lumina modesta si umila conditie de la care pleaca Dinu Paturica. Descrierea camerei releva grija scriitorului pentru amanuntul semnificativ: aici “se aflau un ibric colosal, o multime de ciubuce, feligene pentru cafea, chisele de dulceata; un lighean de argint, un mizerabil pat de scanduri.” Dar Dinu Paturica nu este deloc dezolat de saracia camerei lui, ci, dimpotriva, aruncand o privire rece si dispretuitoare, se simte mobilizat cu toata energia, sigur de sine, deschizand perspectiva planurilor sale: “Iata-ma in sfarsit ajuns in pamantul fagaduintei; am pus mana pe pane si pe cutit”, arata si mojloacele pe care le va folosi: “curagiu si rabdare, prefacatorie si inschinzarlac si ca mane voi avea si eu case mari si bogatii ca ale acestui fanariot”. Contruit in scop evident demonstrativ pentru a ilustra o categorie sociala care ii repugna, deci polemic, personajul – tip al ciocoiului – e fundamental negativ, de la inceput pana la sfarsit. El va folosi un evantai larg de mijloace in spolierea stapanului sau: se va instrui in arta ipocriziei si a intrigii, “aceste doua mijloace ale parvenirii”. Constient ca-i trebuiesc carti care sa-i “subtieze mintea”, sa-l invete mijlocul de a se ridica “la marire”, va citi carti despre marii barbati ai lumii cum ar fi “Comentariile lui Cezar”, operele lui Machiavelli. Purtarea sa in relatiile cu servitorii, este nu numai ireprosabila, dar stie sa se faca “iubit si adorat de toate slugile”, fiind astfel desavarsit in arta prefacatoriei. Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii, cucerind increderea deplina a postelnicului Andronache Tuzluc: el ii saruta mana, “cu cea mai mare umilinta si facu sa caza din ochii sai de sarpe doua lacrime din acelea ce in aparenta arata o inima plina de recunostinta, dar in realitate nu sunt decat plansul crocodilului prin care amageste victima sa”. Accentul scriitorului cade insa pe studiul si dezvaluirea fizionomiei ca expresie a starilor interioare ale personajului: “Liber acum de povara simularii, incepu a se preimbla prin camera cu pasi rari si precipitati. Trasaturile fetei sale luara un aspect straniu, ce lasa sa se zareasca uneori expresia unei nespuse bucurii de a-si vedea implinite dorintele sale de atata timp; cateodata un nor de neicredere in viitor schimba intr-o clipa fata fizionomiei sale; apoi iar cadea intr-un fel de apatie, din care trecea cu iuteala la o feroasa si o amenintatoare veselie”. Utilizarea relatiilor amoroase si aliantelor in scopul parvenirii sale constituie o noua etapa in ascensiunea sa fiindca postelnicul era deja ruinat. Paturica isi alege aliati pe masura: pe chera Duduca, tiitoarea postelnicului, stapana pe “arsenalul vicleniilor femeiesti”, iubind “luxul cu deosebire”, punand la cale, impreuna, ruinarea sistematica a postelnicului. Celălalt aliat, cămătarul, chiar Costea Chiorul era şi el pe măsura celorlalţi; pentru el “a trămite la ocnă un nevinovat sau a fura… era totuna”. Discursul lui Păturică rostit când ajunge vătaf de curte al postelnicului, ilustrează că “ţinta lui era să mănânce starea postelnicului înregistrând toată averea acestuia sub pretextul stabilirii ordinei: Voi pedepsi fără milă pe toţi aceia ce vor cuteza să înşele pe boierul măcar cu o para. Apoi inventariă totul, scoase pe sofragiu şi pe stolui şi puse în locul lor pe alţii, ales de dânsul după sprânceană”. Foloseşte orice mijloace pentru a se îmbogăţi prin ruinarea postelnicului: scoate funcţiile la meyat, vinde postul de ispravnic pentru judeţul Teleorman, astfel încât, ajuns vătaf, “ospăţul slugei