1 referat.ro

download referat

Termenul de deictic vine din greacă, de la deiktikos (=demonstrativ), a cărui primă accepţie a fost de a indica un obiect in spaţiu. Deictic desemnează ansamblul de cuvinte şi forme gramaticale care nu au referinţă proprie, luându-şi referinţa din contextual de comunicare. Punctul de referinţă in cadrul actului de vorbire este considerat vorbitorul, in raport cu care sunt definite celelalte componente. Deicticele sunt forme lipsite de autonomie referenţială, neavând o semnificaţie lexicală propriu-zisă. Spre exemplu, Eu inseamnă, in fiecare situaţie diferită in care il folosim, de fiecare dată altceva, putându-şi determina referinţa doar in raport cu un context comunicativ. Insă,in opoziţie, cuvântul masă inseamnă de fiecare dat acelaşi lucru, indiferent de contextul comunicativ in care este folosit. Dacă funcţional deicticele desemnează o clasă omogenă, din punct de vedere gramatical, ele sunt eterogene, aparţinând unor clase gramaticale diverse: ► substantive: alteţă, majestate; ► pronume de politeţe: dumneavoastră, dumneata; ► pronume posesive: al meu, al tău; ► adjective si pronume demonstrative: acesta, acela; ► adverbe şi locuţiuni adverbiale: aici, acolo, acum; ► articole-articolul hotărât folosit deictic: Deschide usa ! ► conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale: oricum, in tot cazul; ► interjecţii de adresare: mă, bă, bre; ► afixe gramaticale (sufixe temporale) / desinenţele de pesoana 1 şi a 2-a ale verbelor; ► particule deictice: -a (acuma), -şa (coloşa); Deicticele au mai fost numite ambreiori, deoarece stabilesc o legătură intre un element al codului (al limbii) cu mesajul (contextul comunicativ actualizat intr-un mesaj). Din punct de vedere al folosirii deicticelor, in limba română se inregistrează o frecvenţă scăzută a deicticelor personale-datorită neexprimării pronumelui-subiect in română. Esenţială este organizarea egocentrică a deixisului. De fiecare dată când este schimbat emiţătorul, se produce o modificare a coordonatelor schimbului verbal. Formele deictice (cuvinte sau morfeme) pot avea uzuri deictice sau non-deictice. Uzurile deictice pot fi gestice şi simbolice : ▪ Mâna asta mă doareuz deictic gestic ▪ Strada asta mi-a plăcut intotdeauna uz deictic simbolic ▪ L-am intâlnit ieri pe vecinul ăsta nou uz non-deictic In astfel de situaţii este nevoie să fie cunoscute coordonatele contextuale generale ale schimbului verbal, cu care participanţii vin in contact inainte de emiterea enunţurilor. Uzurile non-deictice pot fi anaforice şi non-anaforice (cataforice) : ▪ Ieri am fost la Bucureşti. Acolo m-am intâlnit cu prietena mea.  uz anaforic ▪ Acolo mi-ar placea să fiu: la malul mării.  uz cataforic Trebuie făcută o distincţie : dacă referinţa este deictică, adică referentul este căutat direct in contextul extralingvistic (in această situatie este vorba, intr-adevăr de deixis), sau dacă referinţa se face la context (situaţie in care vorbim despre anaforă-care desemnează un