Poet, dramaturg, romancier, eseist Camil Petrescu ocupă în literatura română din prima jumătate a secolului XX unul din cele mai importante locuri datorită, în primul rând, notei de elevaţie intelectuală pe care a imprimat-o scrisului său. Autor deopotrivă atras de speculaţia abstractă, ca şi de investigarea în adâncime a vieţii concrete, Camil Petrescu reactualizează în cadrul literaturii, spiritul pur, însetat de esenţe. Aflat, în vremea începuturilor sale, la confluenţa a două epoci istorice, când realismul tradiţional al secolului al -XIX- lea făcea loc orientărilor subiectiviste din filozofia şi arta timpurilor mai noi, dramaturgul şi romancierul Camil Petrescu păstrează o linie de echilibru între tendinţele care subordonează creaţia activităţii introspective şi cele care o asimilează unui proces de cunoaştere obiectiv. În acea perioadă, între cele două războaie mondiale, romanul românesc se modernizează, căpătând ca trăsătură fundamentală distribuirea – în proporţii aproape egale – a atenţiei faţă de fenomenul de viaţă subiectiv şi obiectiv. Camil Petrescu este tipul de scriitor pentru care viaţa reprezintă un permanent motiv de reflecţie şi trăire puternică, experienţele sale, de o mare diversitate, fiind trecute mereu prin filtrul unei conştiinţe fascinate de valori absolute. În ceea ce priveşte specificul artei romancierului, el este definit, de obicei, prin raportare la două nume celebre ale literaturii universale: Stendhal şi Proust. Sub puterea exemplului lui Proust, Camil Petrescu a făcut din roman expunerea numai a ceea ce cu adevărat i-a trecut prin conştiinţă. Tot de la Proust a deprins metoda întreruperii cursului actual al naraţiunii, prin întoarceri în trecut determinate de desfăşurările imprevizibile ale memoriei. În ceea ce priveşte apropierea de Stendhal, Camil Petrescu adoptă acelaşi stil nud, lipsit de podoabe, urmărind înregistrarea precisă a faptelor, în afara preocupării de efect literar. Cu aceste influenţe universale, literatura lui Camil Petrescu se însumează noului ciclu de cultură prin temperatura ei unică, prin creşterea din faptul arzător al vieţii, prin autenticitatea stărilor de conştiinţă exprimate, ca şi prin refuzul consecutiv de a se opri asupra vreunei ,,intrigi cu ,,caractere, ,,moment culminant şi ,,deznodământ. Camil Petrescu este cel ce teoretizează romanul modern, în care naratorul se identifică cu un personaj, în care eul se află în centrul operei, şi îl respinge pe cel tradiţional în care naratorul este omniprezent şi omniscient. Unul din cele mai însemnate romane ale lui Camil Petrescu, în care putem identifica toate tendinţele modernismului, este ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, considerat ,, romanul unei clarificări interioare. Apărut în 1930, romanul este unul modern, de tip subiectiv. Structurată în două părţi, lucru sugerat şi de titlu, opera se axează în primul rând pe drama de conştiinţă a eroului principal. Tânăr intelectual, cu preocupări filozofice, Ştefan îşi doreşte ca prin căsătoria cu Ela să se realizeze în dragoste. Mariajul celor doi debutează sub auspicii materiale modeste şi totul decurge liniştit până când Ştefan moşteneşte o avere ce aduce cu sine o radicală schimbare de destin. Cuplul se modernizează , urcă dintr-o dată mai multe trepte pe scara socială. Vârtejul acestei ascensiuni o fascinează mai cu seamă pe Ela, care se adaptează moravurilor noii societăţi, în timp ce Ştefan Gheorghidiu observă, intrigat, schimbările intervenite în comportamentul soţiei sale. Odată apărută, ruptura dintre cei doi soţi se adânceşte continuu pe tot parcursul primei părţi a cărţii.
autor: remy , descarcat de 155 ori
download referat

