1 referat.ro

download referat

Romanul “Baltagul” rămâne o scriere memorabilă nu numai prin conţinut şi multitudinea semnificaţiilor sale, ci şi prin personajele lui, între care un loc aparte îl ocupă Vitoria Lipan, Nechifor Lipan şi Gheorghiţă, feciorul lor. Nu lipsite de importanţă şi semnificaţie în derularea acţiunii sunt alte personaje secundare sau episodice: părintele Daniil Milieş, baba Maranda, negustorul David, alţi hangii, moş Pricop, Ilie Cuţui, Calistrat Bogza şi soţiile lor etc. Majoritatea acestor personaje sunt caractere puternice, de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale, pe care ele o reprezintă. Însă, dintre toate aceste destine, se impune puternic figura Vitoriei Lipan, aşa încât romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip reprezentativ, dar care se individualizează printr-o serie de trăsături distincte. Personajul Vitoria Lipan ne este descris în text în trei ipostaze şi anume: cea de soţie de oier, cea de mamă a doi copii şi cea de detectiv. Vitoria Lipan cucereşte şi prin frumuseţea şi farmecul ei fizic, căci, la cei patruzeci de ani ai săi, ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor în care era adâncită şi o copleşeau. Femeia “nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe.” Înfăţişarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii pentru tăcerea soţului ei şi prefigurează zbuciumul sufletesc ce o va stăpâni, şi o va măcina, până ce-i va descoperi şi pedepsi pe ucigaşii lui Nechifor Lipan. Femeie aspră, Vitoria este şi o pricepută şi harnică gospodină care duce grijile unei gospodării cu multe acareturi şi o conduce cu straşnic braţ, mai ales că soţul este adeseori plecat. Astfel, ea ştie pe de rost ce produse mai are de vânzare, se tocmeşte cu iscusinţă de negustor cu cei care vin să cumpere sau merge ea însăşi la câmpie, unde vinde produse. Ordonată, meticuloasă cu un deosebit simţ practic, înainte de plecare pe drumurile căutării lui Lipan, ea orânduieşte totul cu o abilitate şi cu o exactitate demne de invidiat, încât nici unul dintre amănunte nu-i scapă. Întreprinzătoare şi prevăzătoare, vinde produsele, dar duce peste noapte banii la preot pentru a nu fi prădată. Conştientă de pericolele care-i pândesc pe drum, îi face lui Gheorghiţă un baltag pe care preotul îl sfinţeşte, iar pentru sine ia puşca pe care s-o folosească în caz de nevoie. Vitoria este o femeie credincioasă şi respectă obiceiurile strămoşeşti. Înainte de a pleca, se consultă cu doctorul, merge la mănăstirea Bistriţa, unde se roagă la icoana Sfintei Ana, ţine post douăsprezece vineri, se spovedeşte şi se împărtăşeşte sau face daruri bisericii. În drumul ei întâlneşte o cumetrie şi o nuntă şi de fiecare dată respectă tradiţia, aşa cum îndeplineşte toate cele creştineşti pentru înmormântarea şi pomenirea lui Nechifor Lipan. Totodată , femeia este şi superstiţioasă, căci ea crede în vise şi în semne, în descântece şi în vrăji şi de aceea nu uită să meargă la baba Maranda, vrăjitoarea, pentru a afla despre soţul ei. Visul în care Lipan apare întors cu spatele trecând peste o apă neagră şi cântecul cocoşului slobozit o singură dată cu pliscul întors către poartă o obsedează şi îi dau certitudinea că bărbatul ei nu se mai întoarce, deoarece a fost ucis. Eroina impresionează şi prin luciditate şi stăpânire de sine, căci, deşi iniţial hotărăşte să-l trimită doar pe Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, îşi dă seama că acesta are nevoie de mintea şi experienţa ei de viaţă şi pleacă împreună. Este înzestrată cu o inteligenţa ieşită din comun, pe care şi-o manifestă într-o diversitate de împrejurări. În primul rând, reuşeşte să-l convingă pe Gheorghiţă de necesitatea plecării la drum, aducându-i argumentele cele mai potrivite, culminând cu acelea că “[...] jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău”.În al doilea rând culege cu abilitate informaţii de cei din jur, pe care-i trage de limbă, căci dovedeşte o mare pricepere în descifrarea sufletului oamenilor, în slujba căruia pune felul său de a vorbi cu aceştia. Aşa cum remarca Nicolae Manolescu, eroina “trece de la agresivitate la dulceaţă, e văicăreaţă din ipocrizie, intrigantă din calcul, stăpână pe nervii ei şi neobosită. Felul cum uzează de argumentul că muntenii fac totdeauna tranzacţiile de fată cu martori, sugestiile pe care i le strecoară anchetatorului fără a-i jigni orgoliul, relaţiile cu nevestele celor doi bănuiţi şi cu aceştia înşişi - toate denotă intuiţia cea mai sigură a firii oamenilor.” Felul ei de a vorbi dovedeşte incontestabil o inteligenţă nativă; uneori, cuvintele ei sunt veritabile maxime: “Eu te cetesc pe tine, măcar că nu ştiu carte”, “Cine nu cearcă, nu izbuteşte”, “toate pe lumea asta arată ceva”, “cel ce spune multe ştie puţine”, dar alteori evidenţiază un umor şi o ironie subţire, când i se adresează argatului Mitrea (“...le pui sub bot mâncare şi iar te culci. Să nu uiţi să mănânci şi tu ca să nu-ţi slăbească puterile”) ori chiar lui Gheorghiţă, toate denotă intuiţia cea mai sigură a firii oamenilor.”