1 referat.ro

download referat

Timpul Mişcarea Pământului şi a Lunii determină lungimea anilor, a anotimpurilor, a lunilor şi zilelor. Odinioară această diviziune a timpului a fost suficientă pentru organizarea vieţii. Azi însă ceasurile au devenit indispensabile pentru toată lumea. Pământul într-un an înconjoară soarele. În acest timp noapte pe bolta cerească apar periodic şi alte stele, şi din anotimp în anotimp se schimbă vremea. După ce oamenii au observat periodicitatea acestor schimbări, au început să-şi folosească observaţia în scopuri practice. Apariţia unor stele de exemplu indică că a sosit vremea semănatului. Vechii egipteni ştiau că nu după mult timp după ce se ridică steaua Sirius peste linia orizontului se va revărsa Nilul. Fazele Lunii Lunile sunt indicate de schimbarea fazelor Lunii; numim acest fenomen schimbarea fazelor lunii. Cu trecerea lunii razele Soarelui au diferite unghiuri de incidenţă pe suprafaţa Lunii; când razele Soarelui, privite de pe Pământ cad pe spatele Lunii, atunci Luna nu este luminată: această fază se numeşte lună nouă. La o distanţă de o jumătate de traiectorie mai încolo Luna devine „lună plină” deoarece privită de pe Pământ, Luna stă faţă în faţă cu Soarele. Romanii bazau calendarul lor pe schimbarea fazelor Lunii ( se baza pe schimbările de fază a Lunii): un ciclu complet de schimbare a fazelor era considerat o lună. Lungimea zilei este determinată de rotirea Pământului în jurul propriei axe: în urma acestei rotaţii vedem răsărind şi apunând Soarele. Lungimea anului în mare este de 365 zile, adică nu este multiplu întreg al lungimii zilei, şi dacă vrem să întocmim un calendar, din această cauză vom avea dificultăţi. În 46 î. Hr. pentru rezolvarea acestei probleme Iulius Caesar a introdus un sistem calendaristic în care după trei ani a câte 365 zile urma un an cu 366 de zile. Calendarul Gregorian Calendarul Iulian introdus de Caesar la început s-a dovedit a fi corespunzător, dar după aceea s-a constatat că lungimea anului cu 11 minute şi 36 de secunde decât arătaseră calculele iniţiale. Pe parcursul timpului această diferenţă s-a acumulat şi s-a creat o eroare de câteva zile. Corectarea calendarului devenit inexact a efectuat-o papa Grigore al XIII-lea. În 1582 la sfatul astronomilor săi a ordonat, ca prin eliminarea a 10 zile după 4 octombrie să se treacă la data de 15 octombrie. Fără această corectură, armonia anotimpurilor reale s-ar fi răsturnat- pentru a elimina posibilitatea repetării acestei erori papa Grigore a mai ordonat ca anii care încep secolele (adică divizibile cu 100) să fie bisecţi, numai dacă se divid şi cu cifra 400. calendarul gregorian este utilizat şi azi în lumea occidentală. Pentru omul primitiv ziua şi noaptea au fost perioadele cele mai scurte de timp pe care le-a recunoscut. În jurul anului 4000 î. Hr. au apărut primele încercări de măsurare sistematică a timpului. În antichitate egiptenii au împărţit ziua în ore. Pentru măsurarea lui au utilizat o tijă înfiptă în pământ, gnomonul, a cărui umbră cădea pe o scală împărţită în ore. Urmând mişcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească umbra tijei parcurgea scala, indicând astfel timpul în ore. Apă, nisip şi ceară Dezavantajul ceasului polar era că nu arăta timpul noaptea, şi nici ziua când Soarele era acoperit de nori. Acest impediment a fost rezolvat tot de egipteni în jurul anului 1500 î. Hr. prin inventarea clepsidrei cu apă. Acest instrument în varianta cea mai simplă era un rezervor de apă cu o gaură mică la fund, pe marginea rezervorului existând o gradaţie clepsidra se umplea cu apă, care se scurgea încetişo pe gaura de la fund.