ghetari

download referat

Ghetarii 1. Introducere: Ghetarul, in esenta, este un corp natural, provenit din precipitatiile sub forma de zapada, prin acumulare, tasare si recristalizare. Se intalnesc atat in regiunile polare alcatuind cele doua calote glaciare, cat si pe inaltimile mari ale muntilor indiferent de latitudine. Se pot modifica in functie de modul de actiune al presiune fara sa se rupa sau sa plesneasca, putand trece in stare lichida chiar si la temperaturi mai mici de 0° C. In trecerea treptata de la zapada la gheata, se impune ca presiunea si temperatura sa actioneze impreuna. Zapada de la suprafata este supusa este supusa actiunii temperaturii, iar cea din adanc, actiunii presiunii; prin topirea paturii superficiale se infiltreaza in paturile inferioare si ingheata, indepartand astfel o parte din aer si formandu-se, zapada de firn, cu timpul acesta devenind tot mai compacta pana la stadiul de gheata solida. Un alt caracter specific al ghetii este acela ca rezista destul de putin la tensiune, fapt care explica aparitia crevaselor. Cele 2 zone ale unui ghetar – zona de acumulare ( zona magazin ) si zona de ablatiune – zona de evacuare a ghetii, sunt inegale ca masa si energie si nu sunt insa de asa natura incat sa se traga o limita precisa intre ele. Zona de acumulare ramane acoperita de zapada sau de firn proaspat in toate anotimpurile, limita sa inferioara fiind granita in altitudine a zapezilor persistente. Zona de ablatiune se afla in intregime sub limita zapezilor persistente, dar la sfarsitul verii, zapada dispare complet. Ablatiunea este un fenomen complex, ce implica 2 elemente de importanta inegala: topirea si evaporatia. In procesul de topire intervin in mod evident 3 elemete: radiatia solara directa, condensarea si topirea cauzata de catre apele de scurgere pe gheata. In partile umbrite de creste, ablatiunea este influentata mai mult de temperatura aerului decat de radiata solara. In acest fel se explica cum unele parti ale ghetarului rasar cu cate 5-6 m peste nivelul general. Vantul are un mare rol in transferul caloriilor prin convectie, apoi in acumularea zapezii pe unii ghetari, fenomen remarcat indeosebi in Antarctida sau in regiunile vecine Polului Nord. Perioadele de acumulare si ablatiune difera cu altitudinea si cu expunerea versantilor unui masiv oarecare. Urmarite in altitudine, se constata ca perioada de acumulare este din ce in ce mai lunga, iar cea de ablatiune se scurteaza progresiv si apoi dispare; cu scaderea altitudinii creste ablatiunea. Colosii de gheata se misca S-a crezut multa vreme ca ghetarii stau pe loc, aparenta lor nemiscare fiind mascata de covorul de zapada. Se vorbea totusi de lipsa de fixitate inainte ca oamenii de stiinta sa fi studiat acest fenomen. S-a observat ca lungimea unui ghetar nu este stabila, schimbandu-se de la an la an, inaintand prin fruntea sa sau retragandu-se. La prima vedere, ghetarul pare ca este impins la vale din cauza greutatii zapezilor acumulate in cadrul bazinului de alimentare. Miscarea lui in esenta este un proces complex, asemanandu-se cu curgerea inceata a unei materii vascoase. Mecanismul curgerii ghetarului se leaga de principalele proprietati ale ghetii: plasticitatea, proprietatea ghetii de a lua forma scobiturii in care apare si se dezvolta, reinghetarea, insusirea ghetii de a se ingemana in cazul in care apar crapaturi. Clasificarea ghetarilor Ghetarii pot fi studiati in functie de starea fizica a ghetii, dinamica aparatului glaciar si morfologia, adica gradul de independenta fata de relieful care il sustine. Se deosebesc 3 categorii de ghetari: I. Ghetarii din regiunile polare, a caror masa pastreaza totdeauna in zona de alimentare, chiar si in miezul verii o temperatura de sub 0° C. In aceasta zona, ablatiunea este extrem de slaba. Transformarea zapezii in firn se efectueaza foarte incet datorita lipsei topirii superficiale a zapezii. Suprafata acestor ghetari este acoperita permanent de o manta groasa de firn. II. Ghetarii din regiunile temperate; numai in cursul iernii suprafata ghetarului se raceste sub 0° C, pe o mica grosime. Acest tip de ghetar este caracterizat printr-o insemnata ablatiune in cursul verii chiar in zona de alimentare. Acest fapt antreneaza o bogata circulaie a apei lichide in masa ghetii si activizeaza recristalizarea zapezii si a firnului in timpul ierni. In acest tip de ghetar, apa intraglaciara comanda dinamica ghetarului si actiunea sa geomorfologica. III. Ghetari din regiunile intermediare; in cazul acestui tip de ghetar temperaturile sunt joase in adancime insa la suprafata incalzirea din timpul verii este suficienta pentru a inlesni o topire a zapezii. In acest caz, firnul persista la suprafata intreaga vara pe o grosme de 10-20 mm. In mod obijnuit, ei se afla in regiuni bine alimentate cu precipitatii solide. 2. Antarctida Antarctida reprezina singurul contintent acoperit apropae in intregime de gheata, cu exceptia unei suprefete de uscat foarte reduse (2500kmp) care reprezinta numai 0,02% din intinderea lui totala. Continentul nu are granite precise si bine stabilite; a.i. unii cercetatori socotesc drept granita limita zonei de gheturi plutitoare,altii considera izoterma de +10° C a lunii ianuarie. Formarea calotei glaciare antarctice a inceput la sfarsitul pliocenului, odata cu racirea generala a globului si cu formarea calotelor din nordul Americii si Asiei. In zona litorala, pe sute de kilometri gheata se scufunda direct in mare sub forma unui invelis si in trepte, insotita de crapaturi adanci. In corpul ghetii se intalneste un relief termostatic, reprezentat prin goluri si grote originale, produse prin topirea ghetii. In afara de calota, in Antarctida exista si ghetari de vale sau montani cu dimensiuni mari care se scurg pe niste “rauri glaciare” spre ocean. O alta caracteristica a calotei sudice, in zona periferica, este prezenta asa-numitor “oaze antarctice” –suprafete neacoperite de gheata, cu intinderi de cateva sute de kmp- si inconjurate in toate parti de gheata. In cuprinsul acestor “oaze” nu exista zapada in timpul verii, apar chiar si lacuri rezultate din topirea zapezilor din jur. Temperatura aerului deasupra lor este pozitiva, iar imediat pe sol scade simtitor. Descoperirea oazelor antarctice nu este importanta numai pentru clima sa mai blanda, ci si pentru faptul ca inlesneste cercetarea rocilor aparute la suprafata si in special a structurii geologice ascunsa sub intinsa calota de gheata. Oazele aflate in regiunile de la tarm alcatuiesc adevarate gradini botanice si zoologice ale Antarctidei, in spatiul lor dezvoltandu-se numeroase specii de muschi, licheni si chiar o specie de graminee, iar in timpul verii diferite specii de pasari isi construiesc aici cuiburile si isi cresc puii. “Zona calotei de gheata” sau platoul antarctic nu trebuie inteleasa ca un fel de cupola de gheata a carei altitudine creste spre polul sud, cu o suprafata neteda lipsita de neregularitati. De fapt ea

autor: titi , descarcat de 1400 ori

voteaza referat

nota 4.95 din 210 voturi

acorda o nota: 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10

Chat cu Fete si Baieti


referate materii

cele mai descarcate