asocierea pentru savarsirea de acte de terorism

download referat

ASOCIEREA PENTRU SĂVÂRŞIREA DE ACTE DE TERORISM Conform art. 1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului , terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite. Dincolo de această definiţie legală, terorismul este perceput drept acţiunea violentă folosită pentru inocularea spaimei, a fricii cu efect paralizant, a psihozei destabilizatoare asupra unei persoane sau a unui grup de persoane, mai mic sau mai mare (pot fii mase de oameni), pentru a-l elimina, manevra sau aservi. Mai direct, principalul scop al acţiunii teroriste este să inducă frica, şi neîncrederea în capacitatea protectoare a valorilor reale dobândite de civilizaţie, de natură a-i influenţa omului comportamentul şi deciziile. Un lung şir de atentate, având drept ţintă trenuri, avioane de linie, pieţe, gări, autobuze, şcoli, lăcaşe de cult, săli de spectacole – cu mii de victime absolut nevinovate, între care mulţi copii – au marcat trecerea de la terorismul bazat pe asasinate nominale, îndreptate împotriva unor lideri ,,condamnaţi” pentru vini reale sau imaginare de către organizaţii teroriste aşa-zis justiţiare, la acţiuni de natură să acrediteze ideea că nimeni şi niciunde nu este în siguranţă. Aproape în fiecare zi, undeva pe glob are loc un atac terorist. Întreaga umanitate a fost zguduită de cruzimea şi amploarea atentatelor de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii şi 11 martie 2004 de la Madrid, cele quasi cotidiene din Israel sau Irak şi, mai nou, cele din Rusia şi Osetia de Nord (la şcoala din Beslan). Este îngrozitor cum o minte omenească poate să conceapă astfel de fapte împotriva unor semeni. Îngrozitor este şi faptul că se găsesc fiinţe umane care să le pună în aplicare, de cele mai multe ori cu sacrificiul propriei vieţi. Reacţia opiniei publice poate lua forme foarte diferite, de la resemnare până la accese de furie, dar pentru salvarea omenirii, cu adevărat importantă este reacţia autorităţilor. Deoarece, de-a lungul timpului, în relaţia cu cei care recurg la astfel de metode pentru satisfacerea unor anume cerinţe de către comunitatea din care fac parte victimele, s-a statornicit un principiu care nu trebuie să fie încălcat: autorităţile nu trebuie să negocieze cu teroriştii şi să cedeze cererilor lor! Motivaţia respectării acestui principiu este simplă. Dacă cedezi o dată, va trebui să cedezi şi altă dată, pentru că nu există victime mai ,,importante” sau ,,mai puţin importante”. 1. Conţinutul juridic În art. 296 C.pen. este incriminată crima de asociere în vederea săvârşirii de acte de terorism. 2. Condiţii preexistente A. Obiectul infracţiunii a) Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc ordinea publică, siguranţa şi liniştea cetăţenilor împotriva actelor de terorism, susceptibile de săvârşire în cadrul unei asociaţii constituită în scopuri teroriste. b)Obiectul material. Asocierea pentru săvârşirea de acte de terorism nu are obiect material, fiindcă acţiunea care constituie elementul său material nu se îndreaptă împotriva unui obiect sau lucru. B. Subiecţii infracţiunii a) Subiectul activ nemijlocit este necalificat, deci poate fi orice persoană care întruneşte condiţiile generale pentru a răspunde penal. Subiectul activ nemijlocit va fi plural, şi anume o pluralitate constituită de infractori. Conform art. 300 C.pen., subiectul activ poate fi şi o persoană juridică. Aceasta va răspunde penal dacă fapta a fost săvârşită în numele sau în interesul persoanei juridice, de către organele sau reprezentanţii acesteia (art. 45 alin. 1 C.pen.). b) Subiectul pasiv este statul ca titular al valorilor sociale ocrotite. 3. Conţinutul constitutiv A. Latura obiectivă a) Elementul material constă în acţiunea de asociere. Prin asociere se înţelege unirea în vederea realizării unui scop comun, alăturarea la o idee, la o acţiune. b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru securitatea unei comunităţi şi pentru ordinea de drept, proces care decurge şi din ameninţarea cu săvârşirea de infracţiuni care intră în scopul asocierii. c) Raportul de cauzalitate rezultă ex re, adică din însăşi materialitatea faptei.

autor: florin , descarcat de 529 ori

voteaza referat

nota 3.93 din 28 voturi

acorda o nota: 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10

Chat cu Fete si Baieti

referate materii

cele mai descarcate