1 referat.ro

download referat

ABANDONUL DE FAMILIE Abandonul de familie este fapta persoanei care, având obligaţia legală de întreţinere faţă de o altă persoană o părăseşte, o alungă sau o lasă fără ajutor, expunând-o unor suferinţe materiale sau morale, sau care, cu rea-credinţă, nu-şi îndeplineşte obligaţia legală de întreţinere ori nu plăteşte timp de două luni pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Săvârşirea acestei fapte în oricare din variantele sale afectează relaţiile de familie. Astfel de fapte sunt contrarii celui mai elementar sentiment de solidaritate şi ajutor reciproc ce-şi datorează membrii familiei între ei. Pericolul social pe care îl reprezintă abandonul de familie aduce atingere instituţiei familiei care este considerată ca o valoare socială primordială în societatea românească. Pentru aceste considerente, această infracţiune a fost incriminată şi sancţionată de legea penală. Delictul de abandon de familie este prevăzut în art. 228 alin. 1 din noul C. pen. Din analiza textului incriminator, rezultă că acest delict constituie o faptă ce are o pluralitate de conţinuturi alternative. Aceste conţinuturi alternative exprimă formele diferite în care se poate prezenta – cu gradul de pericol social specific unei infracţiuni – încălcarea obligaţiei de întreţinere în raporturile dintre membrii familiei. Diversitatea modalităţilor de comitere a infracţiunii de abandon de familie are drept efect o auutonomizare a fiecărui conţinut, care, în acest mod, caracterizează singur existenţa delictului. 1. Situaţia premisă a acestei infracţiuni o constituie existenţa unor relaţii de familie generatoare de obligaţii de întreţinere. Conform art. 2 din Codul familiei, relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă dintre membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. Situaţia premisă reprezintă o cerinţă esenţială a realizării infracţiunii, deoarece, în lipsa acesteia, nu avem infracţiune. 2. Condiţii preexistente A. Obiectul infracţiunii a) Obiectul juridic specific al acestui delict îl constituie acele relaţii de familie ce impun respectarea obligaţiilor de sprijin material şi moral reciproc. Nu este vorba de un sprijin moral şi material general şi abstract, ci de sprijinul concret, constând în furnizarea mijloacelor de întreţinere aceluia dintre membrii familiei care se află în nevoie. Acest sprijin, înscris ca obligaţie legală în dispoziţiile codului familiei, deşi are, obiectiv, o expresie materială, constituie şi un sprijin moral, căci împiedică suferinţele morale pe care lipsa mijloacelor de întreţinere le poate pricinui. Obligaţia de întreţinere are un caracter concret, ea fiind acea îndatorire impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului. b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile de care este lipsită persoana căreia i se datorează ajutor sau întreţinere (adăpost, hrană, îmbrăcăminte etc.). Această părere este împărtăşită şi de prof. Vintilă Dongoroz. Prof. Vasile Dobrinoiu consideră că această infracţiune este lipsită de obiect material. Acest punct de vedere nu poate fi însuşit, deoarece, după cum argumenta prof. Vintilă Dongoroz, bunurile de care este lipsită persoana care este îndreptăţită la întreţinere formează obiectul material al acestui delict deoarece, prin lipsirea victimei de aceste bunuri i se cauzează persoanei vătămate suferinţe fizice şi morale. Pricinuirea acestor suferinţe fizice sau morale reprezintă o altă cerinţă esenţială a infracţiunii. Aşa cum s-a statuat în practica judiciară , dacă nu s-au produs asemenea consecinţe (de exemplu, copiii minori au rămas în grija tatălui care are venituri proprii şi a altor doi copii majori, de asemenea cu venituri proprii) nu se poate reţine infracţiunea prevăzută în art. 228 alin.1 lit. a. B. Subiecţii infracţiunii a) Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni este calificat, acesta fiind persoana care are obligaţia legală de întreţinere. Conform art. 86 C. fam., obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, cel care adoptă (adoptatorul) şi cel adoptat (adoptatul), bunici şi nepoţi, străbunici şi strănepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane prevăzute de lege. În ceea ce priveşte celelalte persoane care nu sunt cuprinse în enumerarea art. 86 C. fam., acestea sunt prevăzute în alte texte ale Codului familiei (art. 24 alin.1, art. 41 alin.2, art. 84 etc.). De exemplu, în cazul foştilor soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, soţul divorţat are obligaţia de întreţinere faţă de celălalt soţ, numai dacă acesta se află în nevoie din cauza unei incapacităţi de muncă ivită înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei sau în termen de un an de la desfacerea căsătoriei. În această ultimă situaţie, obligaţia trebuie să fie consecinţa unei împrejurări în legătură cu căsătoria. Uneori, obligaţia de întreţinere are caracter reciproc, însă, alteori, această obligaţie este unilaterală. b) Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării şi a complicităţii. La comiterea acestui delict pot participa în calitate de instigatori sau complici cei care nu au faţă de persoana vătămată o asemenea obligaţie. c) Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este calificat, şi anume persoana îndrituită la întreţinere. În ipoteza în care este vorba de copil, acesta este subiectul pasiv, iar, în ipoteza în care soţia a obţinut pensie de întreţinere, aceasta este subiectul pasiv al infracţiunii. În general, pentru ca o persoană să aibă dreptul la întreţinere şi, eventual, să devină subiect pasiv al infracţiunii, se cere o condiţie (potrivit dreptului familiei), anume să se afle ,,în nevoie”, şi aceasta să rezulte din incapacitatea de a munci şi a avea un câştig din muncă. Subiectul pasiv poate deveni subiect activ al abandonului de familie şi invers (de exemplu, dacă părintele se îmbolnăveşte grav, obligaţia de întreţinere o au copiii, de la o anumită vârstă). 3. Conţinutul constitutiv A. Latura obiectivă a) Elementul material constă, potrivit art. 228 alin. 1 C.pen., din comiterea anumitor acţiuni sau inacţiuni sin cadrul diferitelor variante normative cu caracter alternativ. Variantele elementului material sunt: acţiunea de părăsire ori de alungare sau de lăsare fără ajutor (art. 228 alin.1, lit.a); inacţiunea de neîndeplinire cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege (art. 228 alin.1, lit.b); inacţiunea de neplată a pensiei de întreţinere cu rea-credinţă, timp de 2 luni, pensie stabilită judecătoreşte (art. 228 alin.1, lit.c). Pentru existenţa elementului material al infracţiunii, este suficient să existe una dintre aceste variante. În cazul primei modalităţi (art. 228 lit.a C.pen.), elementul material constă în fapta (acţiune sau inacţiune) de părăsire, alungare sau lăsarea fără ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere, expunându-l la suferinţe fizice sau morale. Pentru existenţa delictului în această modalitate, trebuie ca fapta să fie comisă prin vreuna din acţiunile-inacţiunile enumerate alternativ în text. De asemenea, prin fapta comsă, persoana vătămată să fie expusă la suferinţe fizice sau morale (de pildă, lipsă de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă). Nu este obligatoriu ca aceste suferinţe să fi intervenit în mod efectiv, dar trebuie să existe o mare probabilitate de realizare a lor. Dacă legiuitorul ar fi vrut să condiţioneze existenţa delictului de producerea efectivă a unor suferinţe fizice sau morale, ar fi folosit sintagma ,,producându-i suferinţe fizice sau morale”. Prin părăsire se înţelege abandonarea celui îndreptăţit la întreţinere. Făptuitorul se mută în altă localitate ori se mută în aceeaşi localitate unde locuieşte victima, dar în alt domiciliu, cu scopul de a se sustrage de la îndatoririle sale de întreţinere. Acţiunea de alungare presupune izgonirea, îndepărtarea de la domiciliu, de la locuinţă a victimei, făptuitorul folosind diverse mijloace, ca, de exemplu, prin